Ultimele Stiri· 1 min citire

Guvernul Boc a trecut testul. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și UDRM a fost respinsă

Guvernul Boc a trecut testul. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și UDRM a fost respinsă

Guvernul Boc a trecut testul. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și UDRM a fost respinsă

Publicat13 oct. 2009, 11:24
Actualizat13 oct. 2009, 12:07

Guvernul condus de Emil Boc a trecut testul. Moțiunea de cenzură depusă de Opoziție împotriva Guvernului Boc II a fost respinsă de parlamentari. .... au votat pentru înlăturarea actualului Guvern. În aceste condiții premierul Emil Boc poate veni în Parlament să-și asume răspunderea pe Legea pensiilor.

Moțiunea de cenzură "11 împotriva României" depusă de PNL și UDMR împotriva Guvernului Boc II a fost dezbătută astăzi în Parlament. Rând pe rând, premierul Emil Boc, lideri din PD-L, dar și din Opoziție au susținut discursuri pro și contra Guvernului Boc II.

Ca să treacă, moțiunea avea nevoie de 236 de voturi din totalul de 471. La ședința de astăzi au participat 432 de senatori și deputați, 39 au fost absenți. Odată cu votarea moțiunii de cenzură, Guvernul Boc II ar fi devenit primul guvern schimbat cu un astfel de act.

Moțiunea "11 împotriva României" a fost inițiată de liberali și semnată de 124 de parlamentari PNL, UDMR și PSD.

"Prin această moțiune am vrut să atragem atenția Guvernului asupra situației politice, crizei economice, sociale și morale în care se află România astăzi, de lipsa de legitimitate și de reprezentativitate a actualului Guvern și ca un semnal al derapajului continuu pe care actuala putere Băsescu-Boc îl are", a declarat fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.

Citește și declarațiile parlamentarilor care au luat cuvântul în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri