Avans de 3.000 de euro și dobânzi cât mai mici pentru programul "Prima Casă". Sunt condițiile aprobate duminică de Guvern pentru cei care vor să-și cumpere locuințe de până în 60.000 euro, prin creditele garantate de stat. Guvernul a aprobat normele de aplicare a proiectului "Prima casă", a anunțat premierul Emil Boc, la finalul ședinței extraordinare de la Palatul Victoria.
Premierul Emil Boc a anunțat că proiectul li se adresează "tinerilor și mai puțin tinerilor". Principala condiție pe care trebuie să o îndeplinească solicitantul unui credit bancar în programul "Prima casă" este ca, până la data intrării în vigoare a programului, să nu fi avut vreo casă sau vreun credit ipotecar.
OBLIGAȚIILE SOLICITANTULUI
să nu aibă în proprietate o locuință sau un credit ipotecar
să constituie un depozit colateral pentru garantarea dobânzii, în valoare minimă egală cu trei rate de dobândă
să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii cinci ani de la data dobândirii
să asigure locuința achiziționată din finanțarea garantată împotriva tuturor riscurilor și să cesioneze drepturile de despăgubiri în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor
Nivelul maxim de garantare oferit de stat este de 60.000 euro, iar avansul perceput la cumpărarea este de 5%. "Cine ia locuință de 60.000 euro, plătește avans doar 5%", a anunțat Emil Boc.
Prin programul "Prima casă" pot fi achiziționate și case al căror preț depășeste 60.000 euro, dar avansul va fi mai mare. De asemenea, nu se vor percepe comisioane de rambursare anticipată, iar durata maximă a creditului este de 30 de ani.
CONDIȚII PRIMA CASĂ
AVANS maxim 5% = 3.000 euro pentru un credit de 60.000 euro
AVANS 3.000 euro + diferența integrală de la 60.000 la valoarea locuinței
(dacă iei un credit de 100.000 plătești 3.000 avans – acel maxim 5% -
PLUS toată diferența până la 100.000)
Până în prezent, Guvernul nu a decis cu ce bănci va lucra pentru programul "Prima casă". "Noi cerem băncilor să spună cu ce dobânzi vin și, în funcție de oferte, vom decide cu cine vom lucra", a mai spus șeful Executivului. Costurile împrumuturilor date pentru programul "Prima Casă" vor fi calculate după indicatori ce au fost stabiliți de reprezentanții Guvernului. Astfel, dacă aceste credite s-ar da în prezent, pentru împrumuturile în euro s-ar plăti o dobândă de 5,28% și de 13,3% pentru cele în lei. Adică, mult mai puțin decât ofertele existente pe piață.
Băncile care vor lua parte la proiectul "Prima Casă" vor fi nevoite să îndeplinească mai multe condiții.
"În termen de 7 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a normelor, băncile trebuie să spună dacă participă la program și să vină cu oferte. Cele care vor avea cea mai mică dobândă și vor oferi cele mai bune soluții financiare, vor intra în program și vom încheia convenții de garantare cu acele bănci", a explicat premierul, apreciind, totodată, că, în scurt timp, între bănci va apărea o competiție.