Ultimele Stiri· 1 min citire

Gigi Becali și-a petrecut Paștele acasă, alături de familie

Gigi Becali și-a petrecut Paștele acasă, alături de familie

Gigi Becali și-a petrecut Paștele acasă, alături de familie

Publicat18 apr. 2009, 11:59
Actualizat29 apr. 2009, 06:25

Gigi Becali a petrecut sărbătorile pascale alături de soție și copii. Instanța Tribunalului București a decis să-l elibereze pe omul de afaceri, însă sub control judiciar.

Gigi Becali le-a spus, vineri, judecătorilor, la începutul procesului de la Tribunalul București, că vrea să fie eliberat neapărat, pentru a-și petrece Paștele cu familia.

"Onorată instanță, domnule președinte, nu vreau să vă zic prea multe, ci doar un singur lucru: vreau eliberarea mea sub orice formă, chiar și în raza curții mele, numai ca să fac Paștele alături de familie și să iau lumină de la copiii mei", a spus finanțatorul Stelei, care și-a cerut scuze de la președintele completului de judecată, Dorel Matei, pentru ceea ce a spus în ședința în care Tribunalul a respins recursul său împotriva deciziei de arestare. Becali a mai spus că, "o persoană care are trăiri creștine nu poate fi pericol public".

Gigi Becali a părăsit, vineri seară, arestul Direcției de Cercetări Penale.
În drum spre casă, Becali s-a oprit întâi la biserica din Pipera, unde s-a închinat și a stat de vorbă cu oamenii prezenți la slujbă.

Gigi Becali a fost reținut de procurori, pe 2 aprilie, la ora 13:00. Acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, arestat preventiv, pe 3 aprilie, de către magistrații Judecătoriei Sectorului 1.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri