În ciuda alocărilor bugetare tot mai mari, de la an la an, tratamentul aplicat pacienților în spitalele de stat rămâne în...suferință. Cu cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile, România continuă să fie cap de listă în Uniune.
În acest context vine propunerea Ministerului Sănătății de modificare a legii privind reforma în domeniul sănătății, respectiv a unor reglementări necesare funcţionării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România. Se prevede extinderea și la spitalele și clinicile private a tratamentelor acordate în cadrul programelor naționale de sănătate.
Imediat după ce a fost făcut public proiectul a apărut și suspiciunea că se urmărește revenirea la ideea privatizării serviciilor publice de sănătate și că românii vor trebui să scoată și mai muți bani din buzunar pentru serviciile medicale așa-zis gratuite.
În lipsa altor informații pentru cei care beneficiază de tratament prin programele naționale pentru bolile cronice cum ar fi cancer, infecție cu HIV/SIDA, tuberculoză sau boli cardiovasculare, o asemenea interpretare poate fi mai periculoasă decât boala în sine.
Care este realitatea? Realitatea este că și până acum clinicile și spitalele private din România puteau accesa fonduri din bugetul programelor naționale de sănătate. Așa se face că de multe ori pacientul ajuns la spitalul de stat era îndrumat spre o unitate privată, motivul fiind epuizarea medicamentelor din fondurile alocate.
Conform unui recent studiu al organizației non-guvernamentale Observatorul Român de Sănătate doar în București au fost preluate de către furnizorii de servicii medicale private programe în valoare de 62 milioane euro - dintr-un total de programe curative în valoare de 236 milioane euro. Cu aproape 20 milioane euro mai mult decât în 2018.
Dializa și radioterapia pentru bolnavii de cancer funcționează preponderant cu suportul infrastructurii medicale private. Peste 80% din finanțarea acestor programe a fost contractată anul trecut de către centrele private.
Deci sistemul național de sănătate funcționează de mai mult timp în tandemul stat/privat. Problemele majore constatate sunt două.
Prima: când sectorul privat se nărăvește la banul public începe să născocească variante prin care să mai scoată bani suplimentar și din buzunarul pacienților. A doua: când medicii de la stat lucrează și la privat, personalul din sistemul public riscă să devina agent comercial pentru sistemul privat de nu mai știe nici pacientul cui se adresează.
Fiind vorba de ce cele mai scumpe tratamente decontate de către stat apare implicit și o acerbă competiție între companiile private de sănătate pentru a își atrage pacienții (asigurați la stat) dar și alocațiile Fondului Național. Și astfel, competiția dintre actorii din piață capătă valențele unei concurențe neloiale între stat și privat, pe de o parte, dar și între diferitele companii private, furnizoare de servicii medicale, pe de altă parte.
Trei rețele private au decontat jumătate din cele 62 milioane alocate, în 2019, rețelelor de clinici și spitale din afara sistemului public. Mai mult, 95% din fonduri au ajuns la privați (trei dintre ele gestionează doar programele de dializă).
Era firească o modificare legislativă care să uniformizeze cadrul legal de decontare a serviciilor de sănătate stat/privat, în condițiile în care rețeaua unităților medicale de stat nu poate acoperi solicitările existente. Același mod de decontare din zona de medicamente și dispozitive medicale ar trebui implementat și pe partea de tratament.
Mai este însă o altă realitate. Pe specialitatea medicală oncologie sectorul privat este mai puțin activ. Într-un top 10, doar patru rețele medicale private se numără printre furnizorii de servicii de profil, și doar de la mijlocul clasamentului în jos.
Nici din dinamica decontărilor serviciilor, nu reiese altceva. Pentru privați sume decontate cu 25% mai mari, dar spitalelor de stat cu 30% mai mari. Explicația ține de metodologia de decontare a acestor servicii, care-i scade atractivitatea pentru rețelele private. (dar nici nu se poate spune că sunt ignorate programele cu finanțare de la bugetul Ministerului Sănătății).
"Gândiți-vă că noi vrem să construim spitale regionale care, dacă vom continua să subevaluăm și să subdecontăm serviciile medicale, se vor dărâma pe noi pentru că după 5-6 luni ne vom da seama că nu putem să plătim nici măcar service-ul echipamentelor medicale pe care le cumpărăm pe fonduri europene.", atrage atenția ministrul sănătății, Victor Costache.
Și acesta poate fi un punct de reflecție corect. Dar până la avea spitale regionale, deși sumele alocate anual tot cresc, rezultatele pozitive sunt minime.
Asta se întâmplă pentru că, până acum, nici un ministru al sănătății, de fapt nici un guvern, nu a găsit rezolvarea problemei Cum să împarți două paie la trei...pacienți? Mai ales când mai vrei să și palmezi un pai.
În acest context vine propunerea Ministerului Sănătății de modificare a legii privind reforma în domeniul sănătății, respectiv a unor reglementări necesare funcţionării Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România. Se prevede extinderea și la spitalele și clinicile private a tratamentelor acordate în cadrul programelor naționale de sănătate.
Imediat după ce a fost făcut public proiectul a apărut și suspiciunea că se urmărește revenirea la ideea privatizării serviciilor publice de sănătate și că românii vor trebui să scoată și mai muți bani din buzunar pentru serviciile medicale așa-zis gratuite.
În lipsa altor informații pentru cei care beneficiază de tratament prin programele naționale pentru bolile cronice cum ar fi cancer, infecție cu HIV/SIDA, tuberculoză sau boli cardiovasculare, o asemenea interpretare poate fi mai periculoasă decât boala în sine.
Care este realitatea? Realitatea este că și până acum clinicile și spitalele private din România puteau accesa fonduri din bugetul programelor naționale de sănătate. Așa se face că de multe ori pacientul ajuns la spitalul de stat era îndrumat spre o unitate privată, motivul fiind epuizarea medicamentelor din fondurile alocate.
Conform unui recent studiu al organizației non-guvernamentale Observatorul Român de Sănătate doar în București au fost preluate de către furnizorii de servicii medicale private programe în valoare de 62 milioane euro - dintr-un total de programe curative în valoare de 236 milioane euro. Cu aproape 20 milioane euro mai mult decât în 2018.
Dializa și radioterapia pentru bolnavii de cancer funcționează preponderant cu suportul infrastructurii medicale private. Peste 80% din finanțarea acestor programe a fost contractată anul trecut de către centrele private.
Deci sistemul național de sănătate funcționează de mai mult timp în tandemul stat/privat. Problemele majore constatate sunt două.
Prima: când sectorul privat se nărăvește la banul public începe să născocească variante prin care să mai scoată bani suplimentar și din buzunarul pacienților. A doua: când medicii de la stat lucrează și la privat, personalul din sistemul public riscă să devina agent comercial pentru sistemul privat de nu mai știe nici pacientul cui se adresează.
Fiind vorba de ce cele mai scumpe tratamente decontate de către stat apare implicit și o acerbă competiție între companiile private de sănătate pentru a își atrage pacienții (asigurați la stat) dar și alocațiile Fondului Național. Și astfel, competiția dintre actorii din piață capătă valențele unei concurențe neloiale între stat și privat, pe de o parte, dar și între diferitele companii private, furnizoare de servicii medicale, pe de altă parte.
Trei rețele private au decontat jumătate din cele 62 milioane alocate, în 2019, rețelelor de clinici și spitale din afara sistemului public. Mai mult, 95% din fonduri au ajuns la privați (trei dintre ele gestionează doar programele de dializă).
Era firească o modificare legislativă care să uniformizeze cadrul legal de decontare a serviciilor de sănătate stat/privat, în condițiile în care rețeaua unităților medicale de stat nu poate acoperi solicitările existente. Același mod de decontare din zona de medicamente și dispozitive medicale ar trebui implementat și pe partea de tratament.
Mai este însă o altă realitate. Pe specialitatea medicală oncologie sectorul privat este mai puțin activ. Într-un top 10, doar patru rețele medicale private se numără printre furnizorii de servicii de profil, și doar de la mijlocul clasamentului în jos.
Nici din dinamica decontărilor serviciilor, nu reiese altceva. Pentru privați sume decontate cu 25% mai mari, dar spitalelor de stat cu 30% mai mari. Explicația ține de metodologia de decontare a acestor servicii, care-i scade atractivitatea pentru rețelele private. (dar nici nu se poate spune că sunt ignorate programele cu finanțare de la bugetul Ministerului Sănătății).
"Gândiți-vă că noi vrem să construim spitale regionale care, dacă vom continua să subevaluăm și să subdecontăm serviciile medicale, se vor dărâma pe noi pentru că după 5-6 luni ne vom da seama că nu putem să plătim nici măcar service-ul echipamentelor medicale pe care le cumpărăm pe fonduri europene.", atrage atenția ministrul sănătății, Victor Costache.
Și acesta poate fi un punct de reflecție corect. Dar până la avea spitale regionale, deși sumele alocate anual tot cresc, rezultatele pozitive sunt minime.
Asta se întâmplă pentru că, până acum, nici un ministru al sănătății, de fapt nici un guvern, nu a găsit rezolvarea problemei Cum să împarți două paie la trei...pacienți? Mai ales când mai vrei să și palmezi un pai.
