Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că social-democrații nu vor participa la o ședință a Coaliției dedicată subiectului Dan Nica până când nu vor avea un răspuns de la președintele Traian Băsescu la propunerea premierului privind revocarea ministrului Internelor.
"Până când nu vom avea un răspuns de la președintele Băsescu la propunerea domnului Boc, nu văd motive de discuție pe acest subiect în coaliție. Coaliția a avut loc luni. Decizia premierului o cunoașteți. Așteptăm...", a spus Geoană, marți, la Constanța.
Președintele Traian Băsescu a declarat marți, după o întâlnire cu Emil Boc și Mircea Geoană, că atât timp cât premierul nu mai poate lucra cu un ministru în echipă, remanierea trebuie să aibă loc, dar că nu se grăbește cu semnarea decretului de revocare, ci așteaptă ca liderii celor două partide politice să găsească o soluție.
Propunerile lui Băsescu, pe care le-a avansat coaliției, sunt numirea unui independent sau a unui reprezentant al opoziției în fruntea MAI.
Premierul Emil Boc le-a propus liderilor PSD, într-o scrisoare, să se întâlnească marți seară, la ora 21.00, dar aceștia au refuzat participarea, sau miercuri, la ora 9.00, într-o ședință a coaliției pentru a discuta propunerile înaintate de președintele Traian Băsescu cu privire la șefia MAI.
Mircea Geoană a participat marți după-amiază la Congresul Extraordinar al PSD Constanța.