Liderul PSD, Mircea Geoană, i-a răspuns lui Traian Băsescu, care a declarat sâmbătă, la Craiova, că adevăratul lui contracandidat este Ion Iliescu, că președintelui îi este "frică" de el și îl așteptă "cu plăcere" la confruntări în campania electorală, transmite corespondentul NewsIn.
"I-am dat ieri domnului Băsescu, de la Prahova, o replică prin care îi spuneam că fie îi este frică, fie abuzează de substanțe. Astăzi, la o nouă declarație a domniei sale, din Bucovina îi dau două explicații. Fie îi este frică, fie îi este frică. Fie îi este frică să se confrunte cu criza și cu cei cinci ani de mandat, fie îi este frică de Mircea Geoană și găsește ținte și adversari imaginari. Este ca un fel de boxer care face joc de glezne și boxează cu umbra, pentru că îi este frică să se suie în ringul de box. Domnule Băsescu, vorbiți cu Mircea Geoană și vă aștept cu plăcere la confruntări în această campanie electorală", a declarat Mircea Geoană, sâmbătă, aflat în vizită în localitatea suceveană Vârfu Dealului.
Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Craiova, în timpul unei întâlniri cu reprezentanții administrației locale din Dolj, că el nu-l are drept contracandidat pe Mircea Geoană, ci pe Ion Iliescu, pe care îl va învinge la alegeri. "Senzația mea este că nu sunt în competiție cu Mircea Geoană, ci cu Ion Iliescu, care este în spatele lui. Va fi prima dată când o să-l bat și pe Ion Iliescu, nu numai pe Mircea Geoană. La vârsta dumnealui , domnul Ion Iliescu putea să evite o bătaie electorală dacă nu se băga să-i predea ștafeta lui Mircea Geoană. Eu știu foarte bine că bătălia mea nu e cu Geaonă, nici cu Antonescu. Bătălia pe care o voi da este cu Ion Iliescu, care și-a pus la față niște perdele zâmbitoare sau aparent modernizatoare", a spus Băsescu.
Mircea Geoană s-a aflat sâmbătă în comuna Adâncata, județul Suceava, unde s-a întâlnit cu aproximativ 500 de simpatizanți PSD la căminul cultural. Liderul social-democrat va mai vizita o fermă și se va deplasa la Gura Humorului, Sadova și Vatra Dornei. Duminică va depune o coroană de flori la monumentul lui Ioan Grosaru, militarul din Păiseni decedat în Irak în 2007.