Ultimele Stiri· 4 min citire

Geoană: Ironiile lui Băsescu la adresa mea și a localnicilor din Dăbuleni sunt "sub demnitatea funcției pe care încă o deține"

Geoană: Ironiile lui Băsescu la adresa mea și a localnicilor din Dăbuleni sunt "sub demnitatea funcției pe care încă o deține"

Geoană: Ironiile lui Băsescu la adresa mea și a localnicilor din Dăbuleni sunt "sub demnitatea funcției pe care încă o deține"

Publicat23 iul. 2009, 18:09
Actualizat23 iul. 2009, 21:22
SursăNewsIn

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, în replică la afirmațiile ironice ale președintelui Traian Băsescu conform cărora președintele Senatului "nu are responsabilități" pentru punctele negative din raportul pe justiție al CE, că acestea sunt "sub demnitatea funcției pe care încă o deține".

"În niciun stat democratic un lider nu folosește atacuri atât de josnice la adresa adversarilor și acest lucru nu m-ar fi deranjat atât de mult dacă nu i-ar fi atacat și pe cei din Dăbuleni. Sunt oameni care muncesc din greu, domnul Băsescu și-a făcut deja o metodă din a jigni adversarii, din a jigni ziariștii, din a-i jigni pe cei care muncesc și în loc să se ocupe de probleme cu adevărat importante ale României, de criza economică, de problemele cu locurile de muncă, încearcă să aducă o perdea de fum", a declarat Geoană, care a adăugat că astfel de afirmații din partea șefului statului sunt "sub demnitatea funcției pe care încă o deține".

Totodată, liderul PSD a explicat că în opinia sa Băsescu "încearcă să facă o diversiune pentru a distrage atenția de la subiectul care îl preocupă cel mai mult, atacurile care au pornit de la cazul Ridzi la cazul Elena Udrea". Despre cazul ministrului Turismului, Geoană a spus că "este schema Ridzi, de sifonare a banului public, îmbunătățită". "Așa cum Comisia parlamentară de anchetă a adus rezultate notabile în cazul Ridzi sunt convins că vor exista rezultate cel puțin la fel de interesante și în cazul Udrea", a mai susținut Geoană.

"Nu cred că este important să-i reacționăm atât de mult domnului Băsescu, singura veste bună este că mai sunt trei luni de mandat până când acest tip de personaj politic care nu are calificările necesare pentru un șef de stat să părăsească scena politică din România. Sunt absolut surprins de modul în care se deturnează atenția opiniei publice și până la urmă energia pozitivă a acestei guvernări, de la teme importante la teme neesențiale", a mai afirmat Geoană. El a precizat că șeful statului "este campion mondial la astfel de atitudine" prin care să se disculpe de responsabilități.

În plus, președintele PSD a declarat că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, este "omul lui Băsescu, când a fost ministru liberal și acum așa zis independent, el a fost omul lui Băsescu de la început și ca atare Băsescu îl protejează, și-i protejează și pe Morar și pe Kovesi, și pe Țuluș".

Geoană i-a reproșat șefului statului că "a schimbat mai mult de 3.000 din procurorii României în mandatul său, mai mult decât domnul Iliescu și Constantinescu la un loc". "Atâta vreme cât domnul Băsescu este șeful domnului Boc și ascultă de ordinele domnului Băsescu, nu văd cum domnul Predoiu ar putea să plece. Noi putem să-i cerem demisia, nu e asta o problemă, problema este că Băsescu îl ține în brațe pentru că este omul lui Băsescu", a mai comentat liderul social-democrat.

"Credeți vreo secundă că domnul Boc a avut ideea el, la Guvern, să anunțe pe nepusă masă asumarea răspunderii pe Legile educației, pe raportul Miclea, care este părintele spiritual a Spiru Haret? În clipa în care am făcut un parteneriat cu PDL am crezut noi că am făcut un parteneriat între egali, între oameni care se respectă, dar din păcate acest lucru nu se întâmplă. Nicio decizie importantă pe care primul ministru și partea PDL a Guvernului s-o ia fără să fie uneori din expres de la Cotroceni. Nu ăsta a fost contractul inițial, și dacă cineva nu-și respetă contractul să nu se aștepte de la ceilalți să respecte partea lor de contract", a mai declarat Geoană.

Președintele, Traian Băsescu, a comentat, joi, declarațiile președintelui PSD, Mircea Geoană, care l-a acuzat pe Băsescu pentru punctele negative ale raportului pe justiție, spunând că Geoană "nu are responsabilități", adăugând ironic că acesta este"șef peste bostănărie, nu peste Senatul României".

Citește și:

Băsescu: Domnul Geoană, fiind șef peste bostănărie, nu are nicio responsabilitate pentru reforma în justiție

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri