Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, în legătură cu decizia SUA de a renunța la construirea scutului antirachetă, că el nu este un "alarmist" pe acest subiect, dar că măsurile luate în acest caz vor avea efecte asupra tuturor.
"În ceea ce privește decizia administrației Obama de a revedea acest scut antirachetă din Europa, nu sunt unul dintre alarmiștii din regiune și sunt sigur că măsurile luate ne vor afecta pe toți, există amenințări din partea Iranului. Vor lua toate măsurile necesare pentru a ne proteja teritoriile și cetățenii pentru că aceasta este esența NATO și sunt convins că în final vom fi împreună", a declarat președintele PSD, Mircea Geoană, la Seminarul "Amenințări la adresa securității regionale".
Președintele Senatului a mai vorbit și despre importanța regiunii de la Marea Neagră și a afirmat că aceasta reprezintă un "punct strategic de relevanță". "Unii spun că regiunea Mari Negre nu mai este atât de importantă. Eu spun contrariul. Face parte din arcul stabilității. Marea Neagră este, a fost, și va fi un punct strategic de relevanță. Este o piesă mai mare într-un puzzle mai mare", a conchis președintele Senatului.
În acest context, Geoană a reluat ideea necesității unei schimbări de politică a administrației prezidențiale americane în ceea ce privește regiunea din care România face parte. "În partea noastră din Europa se pare că este o schimbare a politicii administrației americane. Fiecare administrație nouă are și obligația de a întrevedea modul în care politica externă este realizată. Suntem aliați puternici, credem în această alianță și trebuie să fim consultați în deciziile administrației Obama care implică regiunea noastră", a mai afirmat președintele Senatului, Mircea Geoană.
SUA au renunțat la amplasarea a zece interceptoare de rachete în Polonia și a unui radar în Cehia, iar Barack Obama a spus că va exista o "nouă abordare" adaptată la rachetele iraniene cu rază scurtă și medie de acțiune. Imediat după anunțul de joi al președintelui american Barack Obama de a renunța la proiectul de scut antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent și mai rapid, presa de rusă și americană a scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria și România, după ce au renunțat la Polonia și Cehia.