Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Drobeta Turnu Severin, că președintele Traian Băsescu "nu are viziune pentru România", ci "are soluții doar pentru sine și pentru camarila lui".
După vizita la barajul Porțile de Fier I, președintele PSD Mircea Geoană și-a continuat programul cu un miting cu membri și simpatizanți PSD la Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin. Liderul PSD a afirmat că și-a început miercuri campania electorală pentru Cotroceni, la Drobeta Turnu Severin. În context, el i-a îndemnat pe membri de partid să ducă o campanie "cu multă modestie și fără lux, întrucât oamenii sunt necăjiți", iar punctul forte să fie discuția de la om la om.
În fața celor aproximativ 2.000 de persoane aflate în Sala Polivalentă, liderul PSD l-a atacat în termeni duri pe președintele Traian Băsescu.
"Traian Băsescu nu are viziune pentru România, el are soluții doar pentru sine și pentru camarila lui. S-a izolat de specialiștii țării, de proprii lui consilieri. Dar nu vreau să mă raportez în discursul meu doar la Traian Băsescu, pentru că, de fapt, fiecare pasăre pe limba sa piere, vreau să discut doar de modul cum a condus țara în ultimii cinci ani. Problemele pe care el are cu justiția să le rezolve în justiție, problemele de conduită morală să le rezolve cu poporul, iar pentru păcatele lui o să fie judecat de Dumnezeu și de familia lui. Diagnosticul pentru România este schimbarea lui Băsescu de la Cotroceni", a afirmat Mircea Geoană.
Președintele PSD și-a continuat atacurile la adresa șefului statului acuzându-l de o politică "de dezbinare". "În România, dezbinarea are un singur nume: Traian Băsescu. Învrăjbirea a devenit politică de stat. De aceea trebuie alungat de la Cotroceni. În decembrie trebuie să punem punct acestei perioade de rătăcire, a scandalurilor fără sfârșit", a mai spus Mircea Geoană.
Președintele Senatului și-a continuat vizita la Fabrica de Anvelope Euro Tire din Drobeta Turnu Severin și în câteva din comunele unde PSD a obținut rezultate foarte bune la ultimele alegeri.