Președintele PSD Mircea Geoană a declarat luni, după ședința conducerii PSD, că, după aprobarea bugetului pe 2009 în Parlament, coaliția și Guvernul trebuie să se concentreze asupra politicii economice pe care România o va adopta pe perioada de criză.
Au apărut și modificări substanțiale de poziție față de un acord cu FMI", a spus Geoană, amintind că președintele Traian Băsescu spunea acum câteva săptămâni că niciodată nu va fi un acord cu FMI. "Acum se pare că lucrurile evoluează într-o anumită direcție. Eu cred că, înainte să alunecăm spre schimbări de politică economică atât de semnificativă, trebuie să avem o discuție transparentă, directă, în coaliție și cu opinia publică, ca să vedem care sunt căile de urmat după aprobarea bugetului", a adăugat Geoană.
Președintele PSD a spus că acesta este motivul pentru care a propus, în cadrul coaliției, o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Referitor la posibilitatea unui împrumut de la FMI, Mircea Geoană a spus că acesta presupune "condiții extrem de dure", cu impact social mare. "Eu nu vă ascund faptul că amintirile relației cu FMI încă mă înfioară", a declarat Mircea Geoană.
Orice acord încheiat de un stat membru al Uniunii Europene (UE) cu Fondul Monetar Internațional (FMI) trebuie să treacă pe la Comisia Europeană (CE), dar nu orice acord cu Bruxelles-ul trebuie să treacă pe la FMI, a declarat luni premierul Emil Boc.
"Nu am luat încă o decizie cu privire la un acord al României cu Comisia Europeană sau cu FMI, suntem în discuții și vom anunța în două săptămâni o decizie", a completat Boc.
Pe de altă parte, Ionuț Popescu, consilier al primului ministru și fost ministru de finanțe, a declarat că nu crede că ar fi posibil un acord cu Comisia Europeană, care să nu presupună o colaborare cu FMI.
"Toate statele care au apelat la ajutorul CE în contextul actual au recurs și la un acord cu Fondul. Ultimul acord al României cu FMI, care nu a presupus ajutor financiar pentru țară, a fost făcut tocmai la solicitarea UE, în contextul preaderării și tocmai pentru că UE nu avea această capacitate de monitorizare pe care o are Fondul", a explicat Ionuț Popescu.
El a precizat că un acord al României cu FMI, în condițiile actuale, ar fi mai puțin restrictiv decât înțelegerile încheiate anterior. "Nu trebuie să privim FMI la modul rigid, că ne impune înghețarea salariilor și creșterea taxelor. Putem lua și exemplul Ungariei, ca să vedem că sunt mult mai flexibili în momentul de față", a spus consilierul primului ministru.