Emil Hurezeanu: Nema putirinţă, chichirez gâlceavă

Dacă vechii greci şi chinezii moderni înţeleg prin criză momentul de discernământ şi de decizie când treci pragul spre orizontul unor soluţii noi ca şi cum ai reuşi să vezi, în sfârşit, cu alţi ochi, în adevărata ei lumină, o realitate veche, atunci noi, românii, ne putem considera norocoşi. Pentru că această criză ne-a revelat nu atât dimensiunile unor dificultăţi economice şi sociale cu care eram oricum, de multă vreme, familiarizaţi, ci proporţiile gripării statului şi ale neputinţei înalţilor lui slujitori.

De luni bune, în întreaga Europă, doar politicienii români de vârf n-au luat notă de pericolul crizei. În momentul în care au făcut-o, i-au negat, rând pe rând, existenţa, virulenţa şi efectele nocive asupra României. Când au fost obligaţi să dea cu capul de betonul datelor şi faptelor realităţii, au inventat instrumentele unui escapism bizar. Preşedintele şi partea dreaptă a Guvernului s-au solidarizat cu FMI, cerând revizuiri bugetare şi minimalism instituţional, în timp ce preşedintele Senatului şi partea stângă a Guvernului s-au solidarizat cu sindicatele, în numele celor mulţi şi săraci ameninţaţi de oculta financiară. Şi nouă, belgienilor, vorba aceea, nu ne-a mai rămas decât solidarizarea cu austeritatea.

Rezultatul este o periculoasă schizofrenie. Politicienii noştri trăiesc într-o realitate virtuală, acţionistă sau defetistă, mereu populistă, care n-are legătură cu realitatea înconjurătoare.

Citeşte mai mult în Cotidianul