Ultimele Stiri· 1 min citire

Emil Boc: Amânarea aplicării Legii unice a salarizării ar fi fost o prelungire nejustificată

Emil Boc: Amânarea aplicării Legii unice a salarizării ar fi fost o prelungire nejustificată

Emil Boc: Amânarea aplicării Legii unice a salarizării ar fi fost o prelungire nejustificată

Publicat5 aug. 2009, 19:09
Actualizat6 aug. 2009, 07:01

Legea unică de salarizare a bugetarilor nu va fi întârziată. Premierul Emil Boc a declarat, în urma discuțiilor cu experții FMI, că nu a cerut amânarea aplicării acestei legi și că orice prelungire ar fi nejustificată.

"Am cerut expres să se mențină termenul din octombrie pentru finalizarea și adoptarea acestei legi, nu am cerut prelungirea termenului", a declarat Emil Boc, la finalul ședinței, de miercuri, a Executivului.

Legea ar trebui aprobată până pe 31 octombrie și aplicată începând cu 1 ianuarie 2010.

Șeful Guvernului a declarat că se menține și calendarul stabilit pentru legea pensiilor. Acest act normativ ar trebui aprobat în luna decembrie.

În urma analizei efectuate până acum asupra economiei românești, specialiștii Fondului au stabilit că România va suferi o scădere economică mai mare decât cea anunțată inițial. În plus, deficitul bugetar va trebui ajustat, iar Guvernul va trebui să continue reducerea cheltuielilor bugetare.

Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, că instituția pe care o reprezintă menține termenul până la care autoritățile române trebuie să adopte Legea unică a salarizării, după ce, cu o zi în urmă, liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, anunțase că Guvernul a cerut FMI permisiunea pentru a amâna finalizarea Legii unice a salarizării.

Guvernul se va reuni, sâmbătă, pentru a discuta despre Legea salarizării unice.

Citește și... FMI menține termenul de adoptare a Legii salarizării unice pentru 31 octombrie

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri