Premierul Emil Boc a declarat, luni, după o întâlnire cu grupurile PD-L, că liderul PSD Mircea Geoană a intrat în campania electorală "prea repede", referindu-se la solicitările adresate DNA și Parchetului General și că un om politic nu trebuie să facă recomandări niciunei instituții a statului.
"Cred că domnul Mircea Geoană a intrat în campania electorală prea repede. Campania electorală se declanșează în momentul în care legea spune și cred că aceste solicitări încearcă doar să arate că există un candidat din partea PSD la alegerile prezidențiale", a spus Emil Boc.
În opinia premierului Boc, "oamenii politici adevărați" trebuie să respecte instituțiile statului. "Eu cred că, în România, dacă suntem oameni politici adevărați, trebuie să respectăm instituțiile statului, oricare ar fi ele. Să nu dăm recomandări de niciun fel, de nicio natură, niciunei instuții a statului. Acesta înseamnă respectul față de statul de drept, față de instituțiile care funcționează, și respectul pentru democrație", a declarat Emil Boc.
Președintele PSD Mircea Geoană a declarat, după ședința conducerii PSD, că solicită DNA "în mod oficial" să se autosesizeze în cazul "celor 30 de hectare obținute de Mircea Băsescu" și a "milionului de euro" pe care l-a avut la dispoziție Ioana Băsescu.
"În calitate de președinte al PSD și președinte al Senatului, solicit, în mod oficial, autosesizarea DNA cu privire la cele 30 de hectare obținute de Mircea Băsescu, fratele președintelui, printr-o schemă identică cu cea aplicată de Gabriel Popoviciu", a spus Mircea Geoană.
De asemenea, Geoană a solicitat o anchetă și în cazul Ioanei Băsescu, fiica cea mare a președintelui, pentru a cerceta "milionul de euro" pe care aceasta l-a avut la dispoziție pentru achiziționarea apartamentului de lux din Băneasa.
A treia cerere a liderului PSD se referă la "un răspuns oficial" din partea Parchetului General care să explice "de ce un fruntaș pedelist, care a fost dovedit cu fapte antisociale grave, este judecat în stare de liberate, și domnul Becali, care se pare că a avut fapte antisociale destul de grave, este judecat în stare de arest".