Cel mai la modă disc jokey din Statele Unite, DJ AM, cunoscut și pentru relația sa cu Nicole Ritchie, a fost găsit mort în apartamentul său din Manhattan, New York, vineri seară.
Potrivit surselor din poliție, DJ-ul, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit de un prieten care încercase să-l contacteze câteva zile la rând, însă fără niciun rezultat. Anchetatorii ajunși la fața locului au găsit lângă patul vedetei mai multe droguri, luate cu rețete de la farmacii, și o pipă de cocaină. Și în restul casei, au mai fost găsite flacoane de calmante.
Din primele cercetări a reieșit că DJ AM a murit din cauza unei supradoze de droguri.
În ultimele luni, DJ AM, pe numele său real Adam Goldstein, a vorbit fără menajamente despre dependența de ecstasy și cocaină. Potrivit TMZ.com mai multe surse au declarat că "artistul era devastat după ce săptămâna aceasta, relația lui cu Hayley Wood se încheiase."
Anul trecut, DJ AM a supraviețuit în mod miraculos unui accident aviatic, în care patru oameni și-au pierdut viața și Travis Barker, tobarul de la Blink 182, a fost grav rănit.