Ultimele Stiri· 3 min citire

Disponibilizările angajaților CFR la cele șapte societăți feroviare se vor face în trei etape

Disponibilizările angajaților CFR la cele șapte societăți feroviare se vor face în trei etape

Disponibilizările angajaților CFR la cele șapte societăți feroviare se vor face în trei etape

Publicat31 mar. 2009, 12:13
Actualizat1 apr. 2009, 00:18
SursăNewsIn

Disponibilizările angajaților CFR la cele șapte societăți feroviare subordonate Ministerului Trasporturilor și Infrastructurii se vor face în trei etape, astfel încât fondul de salarii să fie redus cu până la 20% în prima fază, au declarat marți pentru NewsIn surse din cadrul MTI.

Săptămâna aceasta liderii de sindicat din cadrul celor șapte federații se întâlnesc cu directorii companiilor CFR SA, Călători și Marfă pentru discuții pe marginea programului de restructurare, iar la finele săptămânii vor fi trase concluziile.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii au făcut o analiză a situației căilor ferate la cele șapte societăți feroviare subordonate, respectiv CFR SA, CFR Călători, CFR Marfă, Societatea de Administrare Active Ferovoare(SAAF), Societatea Feroviară de Turism (SFT), Autoritatea Feroviară Română (AFER) și Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), și au stabilit că se vor face disponibilizări de pesonal pe toate palierele căii ferate în cadrul tuturor societăților, au declarat sursele citate.

Potrivit acestora, prima etapă a restucturării cuprinde reducerea fondului de salarii cu până la 20% prin reducerea semnificativă a numărului de personal la CFR SA cu 2.117 salariați, la CFR Călători cu 2.030 și la CFR Marfă cu 4.821. Sursele susțin că disponibilizările vor începe cu salariații de la CFR Marfă.

De asemenea, acțiunile de reorganizare și restucturarea se vor face atât la nivel central, regional, cât și la nivelul subunităților, iar sursele MTI susțin că reducerea personalului va avea în vedere analiza cu precădere a celor care îndeplinesc condițiile de pensionare.

Astfel, o a doua etapă este legată de asimilarea filialelor de către societățile din care au provenit, după aplicarea programului de restructurare și reorganizare, similar cu cel al societății din care au provenit. Această absorbție, susțin sursele, va duce la o reducere a cheltuielilor cu serviciile, dar și la o creștere a cheltuielilor de persoanal, proporțional cu personalul preluat.

În acest sens, absorbția filialelor se va face prin eliminarea funcțiilor de conducere din cadrul acestora și trecerea activităților în subordinea structurilor deja existente din cadrul societăților din care au provenit.

SC Electrificare, filiala a CFR SA, derulează în prezent un proiect de modernizare cu credit extern, necesar pentru ca societatea să devină una cu capital de stat, în subordinea MTI. Aceasta va furniza energie electrică pentru toți operatorii de transport feroviar la un preț scăzut. Datorită autorizației de distribuitor de energie electrică pe care o deține SC Electrificare, aceasta poate achiziționa energie direct de la furnizori la un preț competitiv.

Propunerile MTI de restructurare și reorganizare (a treia etapă) nu vor fi eficiente decât prin majorarea capitalului social al CFR SA cu valoarea datoriilor la bugetul de stat și a celor aferente consumului de energie. În plus, la CFR Călători este necesară suplimentarea, la prima rectificare bugetară pentru 2009, a bugetului MTI  pentru subvenții cu suma de 735 milioane lei, astfel încât să dispună de lichidități pentru achitarea obligațiilor de plată curente.

Sursele citate au mai spus că lichiditățile vor fi utilizate de CFR Călători pentru achitarea datoriilor restante, în valoare de 285 milioane lei, către CFR Infrastructură și către ceilalți furnizori de bunuri și servicii.

La CFR Marfă este necesară mandatarea, prin ordonanță de urgență a Guvernului, a MTI , în calitate de reprezentant al statului ca unic acționar, și majorarea capitalului social al companiei prin emiterea de noi acțiuni, în valoare totală de 600 milioane lei, au mai spus sursele.

Potrivit acestora, eliminarea accizelor la motorină va duce la economii suplimentare în sistem de circa 183 milioane lei anual, astfel putându-se achiziționa și moderniza un număr mare de material rulant.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri