Trădările și prieteniile din politică, căderea comunismului, disperarea lui Mircea Geoană și inflația politicului în viața de zi cu zi, sunt câteva dintre subiectele analizate de editorialiști.
"Nimeni nu își savurează înfrângerea, deci nu trebuie să-i fie luată în nume de rău lui Mircea Geoana starea de descumpanită irascibilitate, probabil debutul unei nevroze, pe care o manifestă tot mai acut", scrie Vladimir Tismăneanu în editorialul său din publicația Evenimentul Zilei.
Puțin stoicism, o anumită detașare autoironică nu i-ar dăuna fostului ambasador la Washington: nu începe și nu se termină lumea cu alegerile din decembrie 2009.
Pe de altă parte, el știe exact cu cine are de-a face. PSD-ul nu este un club ( o „famiglia”) în care se răs plă tește eșecul, ba chiar dimpotrivă. Baronii sunt turbați la ora actuală și vor acționa mai rapid decât își inchipuie mulți. Alianța cu aripa crinică a PNL nu a dus unde se spera, în pofida jocurilor de culise și a milioanelor investite de oligarhi. Traian Băsescu iese fortificat din verificarea voturilor anulate. Lumea este agasată de scâncetele pesediste, completează Tismăneanu.
"Ce muzicalitate are simfonia trădării în politică! Parlamentarii Chivu, Chirvăsuță, Țurea și cu Tița au plecat din PSD, s-au făcut independenți pentru Traian Băsescu și au înclinat balanța majoritate-minoritate. Evident, au trădat pentru a-și respecta "promisiunile față de cetățeni". Cât sacrificiu! Aplauze!", și-a început editorialul din Gândul, Florin Negruțiu.
Mircea Geoană i-a dat un rendez-vous lui Crin Antonescu, marți seara, pe la șase, pentru a se evita - spune domnia sa, făcând abuz de spectaculosul său umor involuntar - situația unui Guvern "cu o minusculă majoritate în Parlament". Sunt curios cum i-a explicat dl. Geoană d-lui Antonescu de ce e mai proastă o minusculă majoritate decât o majusculă minoritate. Căci doar asta mai poate negocia dl. Geoană, din poziția în care se află: intrarea în opoziție și a d-lui Antonescu.
"Căderea comunismului a început de la mustățile tramvaiului. Dacă e să se oprească mașinăria comunistă și să pornească marea huruială, atunci să înceapă! De la decuplarea unui pantograf de tramvai s-a ajuns la înțepenirea unui sistem. Au urmat cei 20 de ani dați de Silviu Brucan. Parcă ar fi fost blestemul unui om care a dominat și începutul comunismului, și pe cel al democrației. Sau doar un termen care a făcut carieră. De mâine ar trebui să putem zice că am scăpat de tranziție și începe o nouă epocă. Am învățat ce-i aia democrație și am intrat și în Uniunea Europeană", a scris Cornel Nistorescu în editorialul său din publicația Cotidianul.
"Prezența politicului în viața noastră ar trebui să fie un dozaj echilibrat de eficacitate și discreție. Nu e normal, cu alte cuvinte, ca politicul să devină o ocupație de fiecare clipă, un pariu perpetuu, un scop în sine", a notat Andrei Pleșu în cotidianul Adevărul.
El trebuie doar să întrețină mecanismul social, cu toate componentele lui, de la stabilitatea economică și politică până la funcționarea riguroasă a legilor și instituțiilor; e bine reglat numai când acțiunea lui e subînțeleasă și nespectaculoasă. Ca orice organism sănătos, organismul politic nu se va face simțit în permanență. Când se face simțit în mod acut e semn de boală.
Politicul e, într-un anumit sens, fundalul optim al propriei sale transcenderi. Te lasă să faci cum trebuie lucrurile esențiale care cad în afara sferei sale: să-ți trăiești pasiunile, vocația, destinul personal, mai precizează Andrei Pleșu.
