Drumul spre iad fiind pavat cu bune intenții, nu avem cum să nu vorbim despre diferențierea preferențială a impozitelor indirecte. A micșora TVA-ul doar la anumite produse pentru că pasămite așa am reduce prețurile este o iluzie. Producătorii de lapte, pâine sau carne de pasăre nu‑și vor reduce voluntar câștigurile. Statul are doar bunăvoința de a le crea o sursă de capitalizare. Nici constructorii de case nu le vor vinde mai ieftin, pentru că le-ar scădea datoria către stat. Sunt mult mai preocupați de creditele la bănci. Nu au făcut-o nici furnizorii de medicamente.
Realitatea este că micșorarea TVA nu ajută în niciun fel consumatorul, ci este o sursă de relansare a creșterii economice. De aceea ea nu poate fi aplicată după principiul „cu unii mumă, cu alții ciumă“. Toți actorii economici trebuie impozitați egal, dar mai puțin. De aceea ar trebui să scădem TVA-ul de la 19 la cel mult 15%, așa cum de altfel recomandă și Comisia Europeană. O să mi se dea nenumărate exemple de excepții în diverse state ale UE. E adevărat, dar nerelevant. Nu înseamnă că suntem siliți să repetăm greșelile altora. Peste tot există demagogie populistă. În general, politicienii sunt predispuși spre a crea distorsiuni în economie.
Citește mai mult în Adevărul