Ultimele Stiri· 1 min citire

Dan Nica: Salariile bugetarilor nu vor mai crește începând cu 1 aprilie

Dan Nica: Salariile bugetarilor nu vor mai crește începând cu 1 aprilie

Dan Nica: Salariile bugetarilor nu vor mai crește începând cu 1 aprilie

Publicat3 feb. 2009, 09:57
Actualizat4 feb. 2009, 02:28

Salariile bugetarilor nu vor mai crește începând cu 1 aprilie, așa cum a promis Guvernul. După o nouă rundă de negocieri maraton, sindicatele și Executivul au decis ca lefurile din sistemul public, inclusiv cele ale profesorilor, să fie majorate doar în funcție de rezultatele economice ale țării.

Dan Nica a declarat înaintea ședinței Biroului Permanent că se vor relua discuțiile privind majorările salariale în aprilie. Nica a mai afirmat că în proiectul de buget vor fi incluse și bugetele celor două Camere.

"Am trecut la un plan drastic pentru autoritățile de management, iar pachetele de măsuri economice au termene clare de execuție. Astăzi s-au discutat multe lucruri care țin de partea socială, iar majoritatea discuțiilor s-au axat pe achizițiile publice", a afirmat Nica.

Astfel, posibilele majorări de salarii vor fi negociate de Guvern cu partenerii sociali abia după 15 aprilie.

Executivul, prin proiectul inițial, a promis o majorare de 5 % care urma să se aplice în două tranșe- 3% în aprilie și 2% în octombrie. Noua decizie a Guvernului a împărțit însă sindicatele în două tabere.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri