Coronavirus - România: 440344 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

CUTREMUR NEPAL. Sute de civili au decedat. MAE - declarație de ultimă oră

Saturday, 25 April 2015, 15:41 Sursă: REALITATEA.NET

CUTREMUR NEPAL. Până la acest moment, misiunea diplomatică nu a primit nicio solicitare de sprijin consular din partea cetățenilor români aflați in zona afectată și nici vreo confirmare oficială referitoare la existența vreunui cetățean român, printre victime.

Misiunea diplomatică din India are în atenție situația unui grup de alpiniști români aflați într-o expediție în regiune, urmărindu-se cu prioritate contactarea acestora și stabilirea situației lor după producerea cutremurului.

De asemenea, misiunea diplomatică a contactat telefonic doi cetățeni români care se află în Nepal pentru un circuit turistic, care își anunțaseră prezența în regiune, situația acestora nefiind afectată de cutremur. Totodată, este în legătură cu familia din România a unui alt cetățean care se află în regiunea afectată.

CUTREMUR NEPAL. Atât Ambasada României la New Delhi, cât și Consulatul Onorific al României din Nepal mențin legătura permanentă cu autoritățile locale și monitorizează evoluția situației din regiunea afectată, fiind pregătite să acorde asistență consulară de specialitate.

MAE precizează că pe baza raportărilor acestora și a demersurilor Departamentului Consular din Centrala MAE va reveni cu detalii și informații actualizate privind evoluția cazului.

CUTREMUR NEPAL. Operațiunile de salvare inițiate de autoritățile nepaleze, în vederea stabilirii numărului și identității victimelor, sunt în curs de desfășurare.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 s-a produs sâmbătă la 35 de km est de localitatea Lamjung în Nepal, a anunțat Institutul geologic al SUA, relatează Xinhua, Reuters și DPA. Ministerul nepalez de interne a anunțat că cel puțin 114 persoane au decedat în urma puternicului cutremur înregistrat sâmbătă în Nepal, scrie agenția AFP.

 

CUTREMUR NEPAL. Cel puțin opt alpiniști, dintre cei blocați pe Everest, au murit


Citeste totul despre:


Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri