Mă întreb câte culmi va mai atinge presa românească înainte să mă despart definitiv de ea. Am trăit să aud acum gazetari, analiști îndemnându-l pe candidatul la președinție d. Crin Antonescu să fie „șulfă”, să răspundă adică mitocănește la întrebarea absolut civilizată a unui jurnalist sau să escamoteze prin trucuri ieftine răspunsul. Sau, cel mai bine, să accepte întâlniri în direct doar cu jurnaliști „fani” ai domniei-sale. Deci, deși respectivii domni gazetari sunt antibăsescieni declarați, ei îl sfătuiesc pe d. Antonescu să fie ca Băsescu în relația cu presa și, până la urmă, cu publicul. Pentru că așa vor și cred dânșii că poate fi învins d. Băsescu, prin minciună și diversiune.
În acest moment, d. Crin Antonescu e mai mult om decât politician. De aceea a răspuns cât se poate de cinstit la solicitarea subsemnatului de a-și prezenta pe scurt, în limba engleză, motivele pentru care vrea să fie președintele României. Domnia-sa nu stăpânește engleza, iar franceza o vorbește acceptabil. Engleza însă este, cred eu, indispensabilă pentru convorbirile neoficiale, fără translator, cu alți șefi de state, care pot fi, uneori, mai importante decât cele oficiale. Prin urmare, d. Antonescu a admis că trebuie să învețe intensiv engleza. Așa s-a încheiat un dialog normal, omenesc, între politician și gazetar.
Întrebat în legătură cu prestația Executivului Tăriceanu, care a adus României un deficit bugetar excesiv, sancționabil de către UE, d. Antonescu a avut onestitatea și tăria să recunoască faptul că guvernul liberal a recurs la pomeni electorale masive în 2008. Observând, iarăși corect, că ele ar fi fost și mai mari dacă era după PSD și PD-L.
Citește mai mult în Gândul
