Mă întreb câte culmi va mai atinge presa românească înainte să mă despart definitiv de ea. Am trăit să aud acum gazetari, analişti îndemnându-l pe candidatul la preşedinţie d. Crin Antonescu să fie „şulfă”, să răspundă adică mitocăneşte la întrebarea absolut civilizată a unui jurnalist sau să escamoteze prin trucuri ieftine răspunsul. Sau, cel mai bine, să accepte întâlniri în direct doar cu jurnalişti „fani” ai domniei-sale. Deci, deşi respectivii domni gazetari sunt antibăsescieni declaraţi, ei îl sfătuiesc pe d. Antonescu să fie ca Băsescu în relaţia cu presa şi, până la urmă, cu publicul. Pentru că aşa vor şi cred dânşii că poate fi învins d. Băsescu, prin minciună şi diversiune.
În acest moment, d. Crin Antonescu e mai mult om decât politician. De aceea a răspuns cât se poate de cinstit la solicitarea subsemnatului de a-şi prezenta pe scurt, în limba engleză, motivele pentru care vrea să fie preşedintele României. Domnia-sa nu stăpâneşte engleza, iar franceza o vorbeşte acceptabil. Engleza însă este, cred eu, indispensabilă pentru convorbirile neoficiale, fără translator, cu alţi şefi de state, care pot fi, uneori, mai importante decât cele oficiale. Prin urmare, d. Antonescu a admis că trebuie să înveţe intensiv engleza. Aşa s-a încheiat un dialog normal, omenesc, între politician şi gazetar.
Întrebat în legătură cu prestaţia Executivului Tăriceanu, care a adus României un deficit bugetar excesiv, sancţionabil de către UE, d. Antonescu a avut onestitatea şi tăria să recunoască faptul că guvernul liberal a recurs la pomeni electorale masive în 2008. Observând, iarăşi corect, că ele ar fi fost şi mai mari dacă era după PSD şi PD-L.
