Ultimele Stiri· 4 min citire

Copiii din România s-au înghesuit la audițiile Disney, seduși de visul de a deveni vedete ca Hannah Montana

Copiii din România s-au înghesuit la audițiile Disney, seduși de visul de a deveni vedete ca Hannah Montana

Copiii din România s-au înghesuit la audițiile Disney, seduși de visul de a deveni vedete ca Hannah Montana

Publicat18 oct. 2009, 08:15
Actualizat18 oct. 2009, 08:21
SursăNewsIn

600 de copii români cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani au participat la audițiile competiției "Fii o vedetă Disney Channel", pentru a ajunge în finală și pentru a câștiga o sesiune de înregistrare profesională, apariții televizate și o excursie la un concert Hannah Montana din Londra.

"Acum copiii români pot egala talentul Hannei Montana, un fenomen global care a făcut ca serialul TV să ajungă la peste 73 de milioane de telespectatori din Europa între lunile ianuarie și martie 2009. Hannah este un talent incredibil și suntem încântați că putem da copiilor români oportunitatea de a-și demonstra talentele prin competiția Disney Be a Star", a declarat pentru NewsIn Maciej Bral, vicepreședinte și manager general al Disney Channels pentru Europa Centrală și de Est.

Peste 200 de copii au participat la audițiile "Fii o vedetă Disney Channel" din Capitală cu speranța de a ajunge în finala competiției. Audițiile pentru competiție s-au desfășurat în etape regionale, pe parcursul a câte două zile.

Înainte de audiția din Capitală au avut loc alte patru audiții, la care au participat peste 400 de copii în Brașov, Cluj, Timișoara și Iași. În urma preselecțiilor vor fi aleși cinci finaliști care vor urma o tabără de pregătire cu profesioniști din domeniul muzicii și apoi vor participa la finală, care va fi televizată în luna decembrie.

Concursul se desfășoară odată cu difuzarea noului sezon al serialului "Hannah Montana" în România, începând cu luna septembrie, când a fost lansat canalul Disney.

Concurenții au interpretat în fața juriului format din cântăreții Alexandra Ungureanu și Smiley melodia "Best of Both Worlds", celebră pentru fanii serialului "Hannah Montana". Prima zi de audiție în Capitală, marți, a adus în fața juriului peste 200 de copii, fete și băieți deopotrivă.

Miercuri au fost chemați la o nouă audiție cei mai talentați zece concurenți, dintre care juriul îl va alege pe cel care va ajunge între cei cinci finaliști.

Potrivit lui Maciej Bral, fiecare persoană are un vis, iar această competiție se adresează celor al căror vis este să devină un star TV în industria muzicală.

"Hannah Montana" este un sitcom pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani difuzat la Disney Channel din SUA și alte 177 de țări. Serialul, care prezintă viața dublă a adolescentei Miley Stewart, a avut premiera în martie 2006. Miley Stewart, interpretată de Miley Cyrus, locuiește împreună cu fratele și tatăl său și, fără ca prietenii și colegii săi de clasă să știe, are o viață dublă secretă - este vedetă pop celebră în lumea întreagă.

Disney Channel s-a lansat în România pe 19 septembrie, înlocuind postul Jetix. În prima zi de lansare a postului acesta a înregistrat cifre de audiență record care l-au plasat pe primul loc între posturile de televiziune pentru copii, la toate categoriile de public țintă. Canalul de televiziune i-a surclasat pe competitorii locali și internaționali urcând pe primul loc la categoriile de public de peste patru ani, copii între 4 și 14 ani, pre-adolescenți între 13 și 15 ani și adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani.

Disney Channel a depășit audiența medie a Jetix pentru zilele de sâmbătă, cu 62% în rândul copiilor de peste 4 ani și 92% pentru categoria 4-14 ani. Mai mult, în ziua lansării Disney Channel s-a clasat pe primul loc între toate canalele, cu o cotă e audiență de 21.1%, surclasând Cartoon Network și Pro TV, aflate pe următoarele locuri.

"Programul de protecție a prințeselor" s-a clasat pe locul 1 între toate canalele în intervalul său orar, cu o audiență medie de 23,5%.

"Cifrele de audiență impresionante pentru lansarea Disney Channel în România confirmă atractivitatea universală a conținutului postului nostru. Grila noastră de programe reflectă viața tinerilor telespectatori și îi încurajează să creadă în ei înșiși, să își urmeze visele și să își prețuiască familia. Așteptăm cu interes să construim pe baza acestui succes și în lunile care urmează", potrivit lui Maciej Bral.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri