Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va discuta un proiect de hotărâre potrivit căruia toate spațiile din domeniul public destinate reclamelor vor fi scoase la licitație începând cu 1 ianuarie 2010, potrivit consilierului Doru Giugula.
În cadrul unei dezbateri publice privind amplasarea reclamelor în București, Giugula a spus că vor fi găsite soluții și pentru contractele aflate în derulare, însă nu a precizat care sunt acestea.
Potrivit lui Giugula, după adoptarea noului regulament privind publicitatea stradală, vor fi instituite taxe de ocupare a domeniului public și de afișare, pe care le vor plăti toate firmele care au reclame în oraș.
În București, va exista o zonă de interdicție totală a reclamelor
Tot în cadrul dezbaterii publice privind amplasarea reclamelor, s-a stabilit că, în București, va exista o zonă de interdicție totală a reclamelor, respectiv Aviatorilor - Charles de Gaulle - Bd. Constantin Prezan - Bd. Kiseleff. În acest perimetru, reclamele nu vor exista nici măcar pe chioșcurile de ziare sau în stațiile RATB.
Reprezentanții firmelor de publicitate prezenți la dezbatere au propus ca pe clădirile unităților de învățământ să poată fi amplasate și alte reclame decât cele prevăzute inițial în regulament, respectiv cele cu scop educațional. Pe grădinițe, școli, licee și facultăți nu vor putea să apară, însă, reclamele la băuturi alcoolice sau cazinouri.
Firmele de publicitate au mai cerut să poată amplasa reclame și pe clădirile închiriate de instituții ale unități ale administrației publice, această solicitare urmând să fie analizată de municipalitate. Alte propuneri, cum ar fi cea a unui șofer deranjat de numărul mare al reclamelor văzute în trafic, care cerea ca acestea să nu fie amplasate la o distanță mai mică de 75 de metri de o intersecție sau un semafor, nu au fost luate în considerare.
Potrivit proiectului de hotărâre privind aprobarea regulamentului local pentru autorizarea, construirea și amplasarea firmelor și reclamelor publicitare, care urmează să fie supus la vot în CGMB, vor fi interzise reclamele pe monumentele din București, fie că acestea sunt clădiri sau ansambluri statuare.
Regulamentul mai interzice reclamele pe sediile autorităților publice, pe gardurile lăcașurilor de cult, în parcuri, grădini publice și copaci, pe carosabil sau pe parapetele pasajelor rutiere. Pe sediile unităților de învățământ și de cultură vor fi permise doar reclame ce au legătură cu obiectul de activitate al acestora.