Ultimele Stiri· 2 min citire

Conducerea Senatului a respins solicitarea PD-L de suspendare a lui Mircea Geoană

Conducerea Senatului a respins solicitarea PD-L de suspendare a lui Mircea Geoană

Conducerea Senatului a respins solicitarea PD-L de suspendare a lui Mircea Geoană

Publicat19 oct. 2009, 14:12
Actualizat20 oct. 2009, 02:49
SursăNewsIn

Conducerea Senatului a respins solicitarea senatorului democrat-liberal Gheoerghe Bârlea, președinte al Comisiei parlamentare comune pentru Statut, prin care acesta cerea suspendarea din funcție a președintelui Senatului, Mircea Geoană.

Anunțul a fost făcut de Ioan Chelaru, chestor al Senatului.

Senatorii PD-L au cerut suspendarea din funcție a președintelui Senatului, Mircea Geoană, acuzându-l pe acesta că a încălcat prevederile articolului 40 din Regulamentul ședințelor comune, articol pe care democrat-liberalii îl contestă la Curtea Constituțională.

Democrat-liberalii îl acuză pe președintele Senatului, Mircea Geoană, că a votat de două ori în cadrul ședinței Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului, care s-a desfășurat în 7 octombrie, atunci când conducerea Parlamentului a decis trimiterea la Comisiile juridice a scrisorii președintelui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pe tema instituirii unui Parlament unicameral care să aibă maximum 300 de parlamentari.

De altfel, liderul PSD mai este acuzat și pentru că a încălcat prevederile Regulamentului și Constituției atunci când a supus la vot trimiterea scrisorii la comisii, deși Constituția l-ar fi obligat să înscrie scrisoarea cu prioritate pe ordinea de zi a ședinței plenare a Parlamentului.

Senatorul PD-L Gheorghe Bîrlea, președinte al Comisiei comune pentru Statut, a semnat o scrisoare adresată Biroului Permanent în care prezintă pe larg aceste acuzații și cere să i se interzică lui Geoană să participe la lucrările Senatului pe o perioadă de 30 de zile. Bîrlea își sprijină acuzațiile pe stenograma ședinței din 7 octombrie în care președintele Camerei, Roberta Anastase a refuzat să supună la vot trimiterea scrisorii președintelui Băsescu la comisiile juridice menționând că este neconstituțional, această sarcină asumându-și-o Geoană.

De asemenea, tot luni, conducerea camerei Deputaților a decis ca cererea de urmărire penală împotriva lui Adrian Năstase să nu se mai voteze.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri