Toți bucureștenii vor avea obligația să-și sterilizeze câinii și pisicile și să le implanteze microcipuri de identificare, potrivit unui proiect al municipalității aflat în dezbatere publică, a cărui nerespectare va fi sancționată cu amendă de până la 700 de lei.
De asemenea, locuitorii Capitalei vor trebui să-și înregistreze câinii și pisicile în vârstă de peste șase luni într-o bază unică de date a Administrației pentru Supravegherea Animalelor fără Stăpân, direcție care va lua locul Administrației pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân și va fi denumită ASAS.
Amenda pentru proprietarii de câini sau pisici care nu se vor prezenta pentru a le identifica și steriliza va fi cuprinsă între 500 și 700 de lei. Cei care vor lăsa animalele nesupravegheate pe domeniul public vor fi sancționați cu amendă cuprinsă între 200 și 400 de lei.
Potrivit aceluiași proiect de hotărâre, pentru a deține un animal de casă, bucureștenii vor trebui să îndeplinească următoarele condiții: indentificare prin microcip subcutanat, înregistrare în baza unică de date, existența unui carnet de sănătate și sterilizarea oricăror animale cu vârsta de peste șase luni.
Identificarea prin microcipare a animalelor se va face de către ASAS, medicii veterinari de liberă practică având contract de prestări servicii cu această instituție. Numărul de microcip va fi înscris în carnetul de sănătate al animalului.
În plus, datorită clinicii mobile pe care o va avea în dotare, ASAS se va putea deplasa la cerere, contra cost, pe teritoriul Capitalei, în vederea sterilizării și/sau identificării a câinilor și pisicilor fără stăpân pe care cineva dorește să îi adopte. Astfel, capturarea unui câine fără stăpân va costa 30 de lei, sterilizarea - 40 de lei, identificarea cu microcip - 10 lei, iar vaccinarea antirabică - 5 lei.
Proiectul, propus de Direcția de Protecție a Mediului și Educație Eco-Civică din Primăria Capitalei, are ca obiect, potrivit inițiatorilor, "deținerea și controlul reproducției câinilor și pisicilor în Municipiul București".
Conform datelor organizațiilor neguvernamentale, în București sunt peste 30.000 de câini fără stăpân, concentrați în special în zona piețelor și a aglomerărilor de blocuri din cartiere. Zilnic, peste 100 de bucureșteni ajung la medic mușcați de câini, potrivit datelor statistice ale spitalelor din Capitală.
Conform unui sondaj Gallup Romania, 70% dintre bucureșteni se declară deranjați de prezența pe străzi a câinilor fără stăpân, iar aproape 90% dintre locuitorii Capitalei sunt de acord cu sterilizarea câinilor comunitari.