Ultimele Stiri· 2 min citire

BOR: Legalizarea prostituției ar duce la "sclavia motivată financiar"

BOR: Legalizarea prostituției ar duce la "sclavia motivată financiar"

BOR: Legalizarea prostituției ar duce la "sclavia motivată financiar"

Publicat23 sept. 2009, 09:54
Actualizat23 sept. 2009, 12:10

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Părintele Constantin Stoica a spus, la Realitatea FM, că recomandă efectuarea unor studii mult mai ample asupra efectelor sociale rezultate din practicarea prostituției și din consumul de droguri și, mai ales, identificarea cauzelor și nu "legiferarea efectului".

"Legalizarea prostituției ar duce la agravarea problemei sub forma unei sclavii motivate financiar care contribuie la intensificarea degradării sociale, la proliferarea unor boli, la creșterea numărului divorțurilor, iar femeile care sunt prinse în capcana acestui flagel ar fi iremediabil afectate și din punct de vedere sufletesc, dar și trupesc din perspectiva demnității lor în societate", consideră părintele Constantin Stoica.

Multe dintre femeile care practică prostituția sunt victimele proxeneților și multe dintre acestea se sinucid sau apelează la acte disperate, a spus părintele Constantin Stoica la Realitatea FM. Întrebat dacă dezincriminarea prostituției nu ar duce la prinderea acestor proxeneți, părintele Stoica a spus că "nu cred că ar dispărea acest fenomen. Cred că este o lege pentru victime. Să devictimizăm pe cineva. Nu cred că acest argument ține".

Părintele Stoica propune înlăturarea cauzelor care duc la consumul de droguri

"Consumul de droguri, fie că sunt ușoare sau mai grele, are efecte nefaste asupra sănătății sufletești și trupești a consumatorului și consecințe dramatice pentru familie și comunitate", spune Constantin Stoica, care recomandă efectuarea unui studiu mai amplu asupra acestor probleme sociale și analizarea cauzelor care conduc la consumul de droguri sau la prostituție.

Părintele Constantin Stoica a făcut un apel la o privire mai atentă asupra situației actuale din țară și la identificarea cauzelor, sărăcia și criza morală, mai degrabă decât "să găsim o formulă de legiferare a efectului".

Comisia prezidențială pentru analiza riscurilor sociale și demografice propune într-un raport dezincriminarea consumului de droguri ușoare și a sexului comercial, ca soluții pentru limitarea consumului de droguri ilegale, a prostituției și răspândirii infecției cu virusul HIV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri