Ultimele Stiri· 2 min citire

Boc nu se întoarce la Cluj, mai are multe de spus în politica națională, a anunțat primarul Clujului

Boc nu se întoarce la Cluj, mai are multe de spus în politica națională, a anunțat primarul Clujului

Boc nu se întoarce la Cluj, mai are multe de spus în politica națională, a anunțat primarul Clujului

Publicat15 oct. 2009, 12:24
Actualizat15 oct. 2009, 21:51
SursăNewsIn

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat, joi, că Emil Boc nu se va întoarce în orașul de pe Someș, pentru că mai are multe de spus în politica națională.

Întrebat dacă își va da demisia în cazul în care Emil Boc, fostul edil-șef al municipiului se va întoarce la Cluj-Napoca, Apostu a evitat un răspuns clar, afirmând că are convingerea că președintele PDL nu se întoarce acasă.

"Sunt sigur că Emil Boc în politica națională nu și-a spus ultimul cuvânt. Eu cred că șansa Clujului, Ardealului, dar și a României, este Emil Boc. Emil Boc nu vine la Cluj și Emil Boc are un cuvânt de spus în politica națională", a afirmat Apostu, în cadrul unei conferințe de presă de joi.

Întrebat ce părere are despre nominalizarea lui Lucian Croitoru pentru funcția de prim-ministru, Sorin Apostu a spus că acesta este un specialist care poate asigura interimatul la Palatul Victoria și este un adevărat independent în comparație cu primarul Sibiului, Klaus Johannis, care a avut parteneriat cu PNL.

"Este o nominalizare bună, este un specialist, este o nominalizare care cu adevărat poate să asigure interimatul și este cu adevărat independent, spre deosebire de independentul propus, care am înțeles că avea parteneriat și în timpul alegerilor cu PNL. Nu știu ce independență e asta", a mai susținut primarul muncipiului Cluj-Napoca.

Sorin Apostu (PDL) a câștigat, pe 15 februarie, din primul tur de scrutin, alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca, organizate în urma demisiei fostului edil-șef Emil Boc, care fusese numit prim-ministru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri