Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, la postul public de televiziune, că Guvernul va trebui să își asume răspunderea pe Legea salarizării unice a bugetarilor, dacă diverse categorii nu vor să discute despre adoptarea acestui act normativ.
Șeful statului a pledat, marți, pentru adoptarea unei legi de salarizare unică, în ciuda opoziției celor care beneficiază de salarii în baza unor legi speciale și care doresc să aibă contribuții mici la buget, dar "pensii de două ori mai mari decât salariul președintelui". Întrebat dacă își asumă această lege, președintele a spus că nu poate face așa ceva dar că, dacă proiectul va întâmpina opoziție, va trebui asumat de Guvern. "Eu nu pot să mi-o asum, este treaba Guvernului, iar Guvernul va trebui la un moment dat să-și asume răspunderea, dacă diverse categorii nu vor să discute Legea unică a slarizării. Va trebui să meargă în Parlament, dacă trece legea bine, dacă nu, n-are decât să cadă Guvernul, dar nu se poate merge fără această lege", a explicat Băsescu.
Traian Băsescu a avertizat că bugetarii privilegiați nu vor reuși să blocheze apariția Legii salarizării unice, îndemnându-i pe cei cărora o astfel de reglementare nu le convine să iasă din sistem și să meargă în mediul privat. Șeful statului s-a arătat indignat că, în condițiile în care sectorul privat, cel care produce, este afectat de șomaj, aparatul bugetar vine cu exigențe de creșteri salariale.
Și ministrul Muncii, Marian Sârbu, a avansat, în 8 aprilie, la Comisia de specialitate din Cameră, ideea că Guvernul și-ar putea asuma răspunderea pe legea unică de salarizare în cazul în care Parlamentul nu va reuși să o aprobe până la 30 octombrie.
"Dacă intrăm în criză de timp, pe baza unei înțelegeri cu grupurile parlamentare și cu o susținere politică puternică se poate apela și la asumarea răspunderii Guvernului pe legea salarizării unice a bugetarilor", a spus ministrul Sârbu. Ministrul a spus că nu există probleme cu metoda asumării răspunderii pe anumite proiecte de lege, această metodă dovedindu-și, de-a lungul vremii, eficacitatea. "Cred că putem să avem în vedere și o astfel de formulă", a spus Sârbu. Ministrul Muncii a arătat însă că o astfel de decizie ar putea surveni doar în condițiile unui acord al grupurilor parlamentare și forurilor de conducere ale celor două Camere.