Ultimele Stiri· 1 min citire

Bancherii se așteaptă la scăderea dobânzilor la creditele în lei

Bancherii se așteaptă la scăderea dobânzilor la creditele în lei

Bancherii se așteaptă la scăderea dobânzilor la creditele în lei

Publicat19 ian. 2009, 19:24
Actualizat19 ian. 2009, 19:30
SursăRealitatea TV

Cei care doresc să obțină un credit au și ei o mare dilemă: în ce monedă se vor împrumuta. Dacă alegeți euro, sfatul bancherilor este să nu vă așteptați la o ieftinire a creditelor și să nu uitați de devalorizarea leului. În schimb, s-ar putea ieftini împrumuturile în lei, dacă Banca Națională reduce în perioada următoare dobânda cheie și rezervele minime obligatorii.

Cu toate că BCE a redus dobânda cheie, bancherii români spun că anul acesta nu vom vedea ieftiniri foarte mari la creditele în euro. Ei sunt însă de altă părere atunci când vine vorba despre creditele în lei.

"Dobânzile în lei pot scădea anul acesta, iar în a doua parte a anului vom vedea o scădere destul de importantă astfel încât presiunea pe debitori să fie mai mică în ceea ce privește creditele în lei", a declarat Ionuț Dumitru, economist-șef bancă comercială.

Bancherii se așteaptă ca, în perioada următoare, Banca Națională să dea drumul, pe piață, unor sume mai mari în lei și să reducă dobânda de politică monetară. Pentru cine dorește un credit în euro, veștile nu sunt încurajatoare. Acestea nu se vor ieftini, în primul rând pentru că băncile se împrumută tot mai scump.

"Chiar dacă vom vedea promoții, probabil că 2009 va fi anul în care creditarea va fi mai mult în lei decât în valută", este de părere Lucian Anghel, economist-șef bancă comercială.

Cel mai optimist scenariu al bancherilor ar fi ca dobânzile creditelor în euro să stagneze, dar pe fondul deprecierii leului, ceea ce înseamnă că un client oricum scoate mai mulți bani din buzunar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri