Autoritățile române au început în această dimineață discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) pentru un împrumut. O misiune a FMI se va afla la București până pe 25 martie. Primele estimări arată că este posibil ca împrumutul să se ridice la aproape 20 de miliarde de euro.
Delegația FMI este condusă de Jeffrey Franks.
Dacă România va încheia un acord cu Fondul, autoritățile române vor consulta membrii FMI de fiecare dată când vor lua o decizie și vor ține cont de orice recomandare a FMI.
"Misiunea care începe să lucreze miercuri, 11 martie, va continua să evalueze situația macroeconomică și va avea discuții despre un potențial program al Fondului Monetar Internațional pentru România", se spune în comunicatul transmis luni de biroul regional al FMI pentru România și Bulgaria, condus de Juan-Jose Fernandez Ansola.
"Programul ar face parte dintr-un pachet de finanțare multilateral proactiv și bazat pe asigurări, care să fie susținut de Uniunea Europeană și de Banca Mondială, printre alte instituții financiare internaționale", se mai spune în comunicat.
Misiunea a fost anunțată de viceprim-ministrul Dan Nica, care a spus, luni, că o delegație a FMI va veni în această săptămână în România "în primul rând" pentru a evalua situația economiei românești, arătând că "nu crede" că va fi vorba despre o negociere pe tema unui împrumut.
"Posibil sprijin tehnic și financiar"
Săptămâna trecută, o delegație română din care făceau parte viceguvernatorul BNR Cristian Popa și un secretar de stat din Ministerul Finanțelor, Bogdan Drăgoi, s-a aflat la Washington pentru discuții cu FMI.
Fondul spune, în comunicatul de luni, că "discuțiile preliminare de la Washington de săptămâna trecută au fost fructuoase și rămânem într-un dialog strâns cu autoritățile române și cu Uniunea Europeană pentru a evalua răspunsurile adecvate, inclusiv un posibil sprijin tehnic și financiar".
Între timp, în România s-a stârnit o întreagă dezbatere în legătură cu necesitatea unui împrumut de la FMI și cu eventualele condiții pe care Fondul le-ar impune, despre care și-au dat cu părerea cei mai importanți politicieni ai țării, dar și sindicate sau patronate.
Luni, președintele Traian Băsescu a spus, în Parlament, că România nu are nevoie de un împrumut extern pentru asigurarea plăților de la buget sau ale statului român, însă deficitul de cont curent și datoria sectorului privat sunt de natură să creeze preocupare pentru rezolvarea problemei. Șeful statului a mai spus că România ar fi mai rezistentă la o deteriorare rapidă a economiei dacă va contracta un împrumut extern.
Mulți experți consideră că un acord cu FMI ar da un semnal bun piețelor și ar reprezenta "o centură de siguranță" într-o perioadă de criză econmică mondială.
Citește și:
Geoană va cere o întâlnire premierului și Coaliției pe tema împrumutului FMI