Miting de amploare, joi, în Capitală. Peste 8.000 de oameni au mărșăluit pe străzile Capitalei. Protestatarii au venit din toată țara, pentru că nu sunt de acord cu înghețarea salariilor sau cu disponibilizările. Marșul a durat mai bine de două ore.
La marș au participat angajați din toată țara care lucrează în domenii precum: transporturi, construcții de mașini, industria textilă, administrație publică sau agricultură.
Sindicaliștii cer Guvernului să vină urgent cu un plan anticriză, privind menținerea locurilor de muncă și înființarea unora noi, pentru șomeri. Ei mai spun că, într-un an de criză, salariul minim pe economie ar trebui majorat de la 600 de lei, cât este în prezent, la 800 de lei.
"Prioritatea absolută este crearea de locuri de muncă, păstrarea puterii de cumpărare a salariilor, luarea unor măsuri rapide privitoare la niște reforme începute și neterminate. Acestea ar fi cele din sectorul energetic, care ne pun într-un mare pericol și care costă deja foarte mult, reformele întârziate din educație, reformele întârziate din sănătatea publică, pentru care am cheltuit, numai pentru informatizarea sistemului, vreo 150 de milioane de euro", a declarat sindicalistul Dumitru Costin. VEZI VIDEO
Protestatarii au plecat la ora 12.30 de la Muzeul Țăranului Român spre Piața Victoriei, Piața Palatului Regal și Ministerul Muncii. Circulația autovehiculelor a fost restricționată pe Șoseaua Kiseleff și pe traseul de deplasare.
"Am luat măsurile necesare pentru un astfel de eveniment. Sunt peste 500 jandarmi care vor asigura pe tot parcursul traseul participanților, de la punctul de plecare până la cel terminus, în Piața George Enescu", a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Marius Militaru.
Reprezentanții confederațiilor sindicale și cei ai patronatelor se vor întâlni marți, 19 mai, cu ministrul Muncii Marian Sârbu pentru a găsi soluții legate de menținerea locurilor de muncă, a declarat joi secretarul de stat, Valentin Mocanu.
Valentin Mocanu a adăugat că, totodată, va fi creat un grup de lucru ce urmează a analiza impactul financiar al revendicărilor sindicaliștilor afiliați la BNS.
Confederația Cartel Alfa se pregătește și ea de proteste. Cartel Alfa va organiza pe 5 iunie o grevă de solidaritate de 15 minute. În perioada 20 mai - 20 iunie vor fi organizate pichetări și mitinguri la nivelul județelor.