Bine e să fii parlamentar, fie și numai pentru vacanțele lungi și bine plătite. Și mai bine e să fii deputat sau senator de opoziție. Tot ce ai de făcut e să critici și să ataci puterea. Armele sunt alese după vremuri și interese. În mandatul trecut, opoziția lovea cu moțiuni. În actuala legislatură se poartă comisiile de anchetă. Analiștii politici spun că aceste comisii au un scop pur electoral.
Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune simplă prin care să-și exprime poziția cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor, scrie în Constituția României. Reprezentanților opoziției din legislatura 2004-2008 le-a plăcut foarte mult această parte a Constituției.
38 de moțiuni au bombardat Guvernul Tăriceanu I și II în cei patru ani: 6 de cenzură, 28 simple. Pentru PSD, PRM și PD-L moțiunea fost principala armă de atac împotriva Puterii, cu o medie de 9 pe an. Nici actualul Guvern PD-L -PSD nu a scăpat de moțiuni dar, acum s-a găsit o altă metodă: comisia de anchetă.
În numai șapte luni au fost înființate 5 astfel de comisii, cazurile Monica Iacob Ridzi, Nicolae Nemirschi sau Elena Udrea fiind deja celebre.
"Opoziția puterii Băsescu- Boc se află în Parlament în aceste Comisii de anchetă. Comisiile de anchetă au mai multă priză la public. Comisia de anchetă care investighează vreme de o lună ține mult mai mult în atenția publicului un caz, decât o moțiune de cenzură. Comisiile de anchetă au a face strict cu campania electorală prezidențială", a afirmat Bogdan Chiriac, analist politic.