Adriean Videanu a blamat politica economică a fostului guvern și a prezentat câteva priorități bugetare. Acestea ar fi recâștigarea credibilității economice a României, atragerea fondurilor europene și protejarea categoriilor defavorizate.
Ministrul Economiei a prezentat luni câteva priorități ale legii bugetului care au fost dicutate și cu partenerii de coaliție. Actul normativ ar trebui să aibă o compenentă publică de investiții care să încerce să compenseze pierderile din domeniul privat.
O altă componentă ar trebui să fie recâștigarea credibilității României pierdută în urma scăderii ratingului de țară. Potrivit lui Videanu, acesta este motivul pentru care mediul privat din România are acces cu greu la linii de creditare.
Atragerea fondurilor europene și un grad mai mare de absorbție al acestora este o altă prioritate bugetară cu scopul de a susține investițiile. Această în condițiile în care, conform lui Videanu, "marea problemă este acum finanțarea deficitului bugetar".
Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a afirmat că prognoza Comisiei Europene privind deficitul bugetar și creșterea economică a României pentru anul 2009 se bazează pe o altă perspectivă asupra veniturilor și cheltuielilor decât Executivul de la București.
"Dacă am avea o guvernare iresponsabilă, am putea ajunge la un deficit bugetar de 7,5%. Noi am gândit un deficit de până la 2% astfel încât România să-și recâștige credibilitatea", a spus Videanu întrebat cum comentează prognoza Comisiei Europene privind economia României în anul 2009.
Ministrul Economiei a fost însă mai puțin tranșant în ceea ce privește revizuirea estimărilor CE privind creșterea economică, de la 4,7% la 1,75%. "Aceste date pot fi reale. Însă ținta fixată de noi, de 2,5% creștere economică, este realistă, bazându-se pe o evaluare corectă a tuturor sectoarelor economiei", a declarat Videanu.