Adrian Cercelescu: România merită banii lui Pițurcă

Pe vremea când lumea era adusă la aeroport ca să-i facă galerie doar lui nea Nicu, s-a lansat un banc cu Pițurcă. Suna cam așa: cu o seară înainte, Steaua câștigase Cupa Campionilor. O babă din Otopeni venea de la prașilă, cu sapa-n spinare, pe marginea drumului. Când, în fața aeroportului, ce să vezi? O mulțime de oameni, veseli nevoie mare, strigau “Pițurcă! Pițurcă!” Baba se luminează la față, lasă sapa jos, începe să bată din palme și să strige și ea “Pițurcă! Pițurcă!” Un reporter se prinde de fază și sare cu microfonu’: “Stimați telespectatori, entuziasm general pe aeroportul Otopeni. Iată, stăm de vorbă cu o tovarășă agricultoare, care a ținut să participe la acest moment de excepție. Mamaie! Îl cunoașteți pe Pițurcă?” La care baba se oprește nițel din răcnit și zice: “Nu, maică, da’ bine că-l schimbară pe Ceaușescu”.

La 23 de ani distanță, se încearcă degajarea lui Pițurcă de la conducerea naționalei de fotbal pentru că tot ce prestează se transformă într-un banc prost. Sigur că sunt lucruri mult mai importante decât fotbalul și destui oameni care preferă să se uite la “Lacul lebedelor” decât la România - Serbia. Numai că în cazul de față nu e vorba doar de microbul transmis de obiectul sferic ce țopăie pe tarlaua de juma’ de hectar. E vorba că înainte să țopăie chestia aia, se cântă imnul, iar lui Pițurcă i s-a dat pe mână o echipă îmbrăcată în roșu, galben și albastru. În septembrie, în timpul meciului Austria – Franța, s-a anunțat că România tocmai mâncase bătaie acasă de la Lituania cu 3-0. Întregul stadion austriac a râs.

Citește mai mult în Gândul