Șoferul autocamionului militar care a produs miercuri un accident pe DN 1 în județul Brașov, în apropiere de Săcele, în urma căruia o persoană a murit și alta a fost rănită, a uitat să tragă frâna de mână în momentul în care a coborât din autovehicul, conform primelor constatări ale polițiștilor.
Autocamionul fusese trimis să scoată din râpă o altă mașină a Armatei, care a fost implicată într-un accident marți pe DN1A.
"Autoutilitara MApN a venit, în jurul orei 11.30, să ajute celălalt camion care s-a prăbușit ieri (marți - n.red.) în râpă. Șoferul a oprit în zonă și a coborât fără să asigure corespunzător mașina, iar aceasta a luat-o la vale și a lovit o Dacia Logan, care se afla în staționare în coloană, în spatele autoutilitarei", a declarat comisarul șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.
Din cauza neglijenței șoferului, care a lăsat mașina de câteva tone neasigurată în pantă, și-a pierdut viața M. Ion, în vârstă de 59 de ani, șoferul autoturismului Logan care era oprit în spatele camionului, iar soția șoferului, Mariana M., de 55 de ani, a fost rănită, suferind câteva fracturi și a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în stare de șoc.
Marți, trei militari au fost răniți și transportați de urgență la Spitalul Județean Brașov după ce autotractorul cu trailer al Armatei în care se aflau a căzut într-o râpă. Potrivit MApN, vehiculul aparține de Unitatea Militară 01545 Brașov, accidentul având loc în jurul orei 12.40, în zona localității Săcele. Autotractorul transporta un buldozer de la Brăila către UM 01545 Brașov. În apropierea localității Săcele, autovehiculul militar a ieșit de pe carosabil și a acroșat copacii de pe marginea drumului. În incident au mai fost implicate două autovehicule civile, fără alte victime, potrivit MApN.
Citește și despre autotrailerul care a ieșit de pe șosea cu o zi înainte