Am mai avut campanii electorale, unele chiar înfierbântate. S-au mai folosit arme murdare, înregistrări, intoxicări, manipulări. Dar de fiecare dată până acum electoratul a avut de optat, oricât ar fi fost de îngreţoşat de sosul campaniei, între două căi strategice pentru viitorul României. Iliescu sau Constantinescu, Iliescu sau Vadim Tudor, Băsescu sau Năstase.
Au fost decizii care au avut în spate nişte repere clare: capitalism sau neo-socialism, Est sau Vest, democraţie sau naţionalism, stat ticăloşit sau stat de drept. În votul de atunci s-au pus speranţe. Oamenii bucuroşi care au ieşit în Piaţa Universităţii în 1996, când a câştigat Emil Constantinescu, şi chiar în 2004, când Traian Băsescu a devenit preşedinte, nu erau, în marea lor majoritate, aplaudaci cu contract la partid. Erau mulţi dintre cei care au crezut că votul lor va conta pentru viitor, că speranţele lor vor fi, măcar în parte, împlinite.
Ion Ioniţă: Campania disperaţilor
REALITATEASPORTIVA.NET
REALITATEASTAR.NET