Cum, domne, ţara arde şi preşedintele piaptănă oaia? Da. Şi a şi câştigat concursul de pieptănat. Iar dacă o ţine tot aşa, la toamnă o să jupoaie urnele mai ceva ca acum cinci ani.
Ce s-a văzut duminică la Bucoaia (Bucşoaia!) este paradigma perfectă a politicii de pe meleagul nostru. Păstorii mânau turmele spre munte - în mijlocul lor aterizează omul care ne păstoreşte pe toţi. Când îşi mai şi pune în spinare şuba mocănească, se desăvârşeşte o metaforă atât de puternică, încât nici nu mai ştii cine-i om şi cine-i oaie: fiinţele care se duc în sus cu ciobanii, sau cele care se iau fericite după baciul ăl mare? Alea pe care le-a mânat Gheorghe Flutur în ţarcuri sau alea care s-au adunat imediat în jurul ţarcurilor?
