Cupa UEFA / FINAL: Werder Bremen - SV Hamburg 0-1

Thursday, 30 April 2009, 16:46 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Protagoniste ale derby-ului nordului în Germania, Werder şi Hamburg s-au întâlnit pentru prima oară în cupele europene. A fost, însă, a şaptea oară în istorie când două echipe din Germania sunt adversare în semifinalele Cupei UEFA.

WERDER BREMEN - SV HAMBURG 0-1

Componenţa echipelor:

Werder Bremen: Wiese - Fritz (Prodl 85), Mertesacker, Naldo, Bonisch - Frings - Tziolis, Diego, Ozil - Pizarro, Almeida (Rosenberg 61). Antrenor: Thomas Schaaf.

SV Hamburg: Rost - Demel, Gravgaard, Mathijsen, Aogo (Benjamin 80) - Pitroipa, Jarolim, Alex Silva (Boateng 75), Trochowski - Guerrero, Olic (Torun 90+1). Antrenor: Martin Jol.

Arbitri: Howard Webb - Darren Cann, Philip Sharp - Martin Atkinson (toţi din Anglia)

Cele mai importante momente ale partidei

Min. 90+5 Fluier final. Hamburg se impune cu 1-0 şi este cu un pas în finala de la Istanbul.

Min. 85 Werder Bremen pune o tot mai mare presiune pe adversar, care, împins în propriul careu de minute bune, nu a mai reuşit să-şi creeze nicio ocazie şi trage cu dinţii de victorie.

Min. 66 Succesiune de ocazii la ambele porţi. Wiese s-a opus din nou unui şut al lui Olic, reuşind să limiteze proporţiile scorului, pentru ca apoi acţiunea să se mute în careul celălalt, unde Pizarro şi Pitroipa au ratat ţinta.

Min. 51 Gazdele au ieşit la atac, iar Hugo Almeida ar fi putut egala la o ieşire greşită a lui Rost pe o centrare. Totuşi, portarul a reuşit să se redreseze în timp util pentru a respinge în faţa portughezului.

Min. 46 S-a reluat jocul la Bremen.

Min. 45 Pauză. Hamburg intră în avantaj la vestiare, după o primă repriză în care şi-a dominat clar adversarul.

Min. 28 0-1 Trochowski (SV Hamburg)

Unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, Trochowski înscrie cu capul, profitând de o greşeală a apărării gazdelor. Execuţia lui Trochowski a fost atât de bine plasată, încât nici Wiese nu a mai reuşit să facă minuni.

Min. 22 Wiese continuă să fie îngerul păzitor al celor de la Bremen. El şi-a salvat din nou echipa de la un gol ca şi făcut, reuşind să respingă în corner cu vârfurile degetelor un şut foarte bun al lui Guerrero.

Min. 2 Ocazie uriaşă pentru Hamburg! Olic a scăpat singur cu Wiese, însă portarul gazdelor a reuşit să respingă in extremis cu piciorul.

Min. 1 A început meciul.


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri