În pofida unor efecte secundare de scurtă durată care au fost observate, precum oboseală şi migrene, acest vaccin a fost bine tolerat de organismele pacienţilor, precizează autorii studiului, conform mediafax.ro.
Un alt studiu, de fază II, este în curs de derulare în două clinici din Statele Unite, pentru a evalua eficienţa vaccinului în rândul unui grup de persoane dependente de droguri. Rezultatele vor fi cunoscute în 2016.
Acesta este primul vaccin contra hepatitei C care face obiectul unui studiu clinic de fază II.
"Amploarea reacţiilor imunitare observate la voluntarii sănătoşi este fără precedent pentru un vaccin contra hepatitei C", a subliniat profesorul Ellie Barnes, de la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Oxford din Marea Britanie, cercetătorul principal care a coordonat acest studiu clinic.
Rezultatele cercetării, la care participă medici de la compania italiană de biotehnologie Okairos, filială a grupului GSK, şi de la Universitatea Stanford din California, au fost publicate în revista medicală americană Science Translational Medicine.