Vasile Miriuță, antrenorul lui Hermannstadt, nu se teme că va pierde poziția de „principal” al echipei odată cu implicarea impresarei Anamaria Prodan la echipă.
Miriuță este convins că Laurențiu Reghecampf nu va veni să-i ia locul. Tehnicianul Sibiului susține că „Reghe” va veni la echipă doar dacă i s-ar asigura un buget de 20 de milioane de euro.
„Păi, dacă ar fi buget de 20 de milioane de euro, ar veni și Reghe antrenor la Hermannstadt. Am discutat foarte puțin cu Anamaria Prodan cât a fost aici pentru că, după ce s-au parafat actele, am fost și eu și am discutat, pentru că am avut antrenament. Am discutat puțin cu ea, ați văzut și voi declarația Anei că nu se pune nicio problemă (n.r. – în privința schimbării antrenorului).
Acum știți și voi. Ca antrenor, dacă ai rezultate, rămâi, nu e numai la Sibiu, este peste tot. Dar eu sper să avem o relație frumoasă și să avem succes împreună pentru că până la urmă asta contează”, a declarat Vasile Miriuță, antrenorul lui Hermannstadt, potrivit Telekom Sport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.