Baschetbalistul Dwight Howard, spitalizat după ce i s-a făcut rău în avion

Monday, 12 September 2016, 16:44 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Baschetbalistul Dwight Howard a fost spitalizat pentru scurt timp, duminică seară, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor spre Atlanta, anunţă presa americană.

Jucătorul a fost transportat la un spital din Atlanta, unde a fost ţinut câteva ore, iar, potrivit familiei, starea de rău a fost cauzată de deshidratare, conform news.ro.

Howard, în vârstă de 30 de ani, a fost recent într-un turneu de promovare de zece zile în China. El s-a transferat în această vară la Atlanta Hawks pentru trei ani şi 70,5 milioane de dolari.

Dwight Howard a mai jucat la Orlando Magic, Los Angeles Lakers şi Houston Rockets.



Adaugă părerea ta
Alte articole din: ALTE SPORTURI