Politica· 1 min citire

Țara NATO care s-a oferit să ajute România cu echipamente pentru a asigura securitatea la Marea Neagră. Anunțul lui Nicușor Dan de la Bruxelles

FOTO: Presidency

FOTO: Presidency

Scris de Gabriela Bucătaru Publicat: 16 oct. 2026, 22:28

Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat sprijin pentru întărirea securității la Marea Neagră, până la livrarea echipamentelor achiziționate prin programul SAFE. Potrivit șefului statului, Franța a răspuns deja solicitării, oferindu-se să pună la dispoziția țării noastre sistemele necesare.

România a solicitat sprijinul aliaților pentru securitatea la Marea Neagră

Am discutat despre situația de securitate, Ucraina și războiul hibrid, inclusiv afectarea țărilor vecine, printre care România, a existat o discuție despre evenimentele recente la Marea Neagră. Așa cum am făcut în urmă cu aproape un an, când aveam problemele la granița pe Dunăre cu dronele care erau deviate dinspre Ucraina, am solicitat ajutor până când echipamentele pe care noi le-am comandat pe SAFE vor veni în România și deja am avut o discuție, sau colegii au avut o discuție cu echipa tehnică a Franței, care s-a oferit să ne ajute cu echipamentele necesare și să înțeleagă mai bine care sunt necesitățile pe care le avem la Marea Neagră

— a declarat Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Franța s-a oferit să ajute România cu echipamente militare

Întrebat cum poate crește securitatea la Marea Neagră, liderul de la Cotroceni a răspuns: ”Din nou, eu cred că e important să facem paralela cu ce-a fost acum câteva luni ca drone aeriene pe Dunăre și ce se întâmplă acum cu drone aeriene și navale la Marea Neagră”.

În momentul acela, noi am mers, exact cum facem și acum, către partenerii noștri, le-am spus 'avem o comandă de echipament militar prin SAFE, acesta va veni într-un an și jumătate, doi ani, doi ani și jumătate, conform contractelor pe care le-am semnat, vă rog ajutați-ne', și au fost șase țări care ne-au ajutat. Vă aduc aminte - Statele Unite, Franța, Italia, Spania, Slovacia și Portugalia. Acum suntem exact în aceeași situație, o amenințare care nu exista anul trecut pe navele care circulă în apropierea țărmului nostru, aceeași solicitare la care, iată, în 24 de ore deja Franța a răspuns, pentru că avem o relație foarte bună bilaterală și sunt convins că și alți aliați vor răspunde. Tot timpul sunt provocări noi. Din fericire, România are o imagine bună, corectă, o relație bună, corectă cu aliații și în situațiile de necesitate avem ajutor de la ei și, bineînțeles, programul SAFE, care în momentul în care contractele vor fi finalizate va permite o protecție permanentă definitivă, de data asta, la Marea Neagră

— a mai spus președintele României.
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica