Prefectul Capitalei, Toni Greblă, anunță că după ce va fi sesizat oficial de către Agenția Națională de Integritate va ataca în contencios administrativ dispozițiile prin care primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, s-a numit manager de proiect și cele referitoare la acordarea unor sporuri.
„Prefectura face verificări periodice cu privire la legalitatea emiterii dispozițiilor primarilor de sector și a primarului general, ca și a legalității adoptării hotărârilor consiliilor locale. La ultima verificare pe care am făcut-o la Primăria Sectorului 1, am dat aviz de legalitate pentru o parte din dispozițiile primarului și am reținut pentru verificări suplimentare patru din dispozițiile primarului Sectorului 1. Am sesizat, cerând un punct de vedere Agenției Naționale de Integritate, având dubii despre legalitatea adoptării hotărârilor prin care primarul (...) s-a autointitulat manager de proiect și în această calitate a beneficiat și și-a atribuit un spor la indemnizația de primar", a spus prefectul.
„Probabil și urmare a sesizărilor noastre, ANI ne-a confirmat, astăzi, printr-un comunicat de presă că a înaintat instanței verificarea unei posibile stări de incompatibilitate a primarului Sectorului 1. Noi așteptăm să fim sesizați oficial de către ANI în legătură cu legalitatea adoptării acelor dispoziții. Le vom ataca conform legii în contencios administrativ, efectele dispozițiilor adoptate vor fi suspendate până la soluționarea cauzei, iar apoi, în funcție de decizia instanței de judecată, vom acționa în consecință", a menționat Greblă.
„Rămâne în continuare în exercițiul funcțiunilor, până la o hotărâre definitivă a instanței de judecată. (...) Prefectura a avut serioase îndoieli cu privire legalitatea adoptării acelor dispoziții. ANI a confirmat, prin măsurile pe care le-a adoptat zilele trecute, că și Agenția consideră nelegală acea situație în care s-a aflat primarul Sectorului 1. Instanța de judecată urmează să decidă", a mai spus el.
Clotilde Armand - primarul Sectorului 1 este acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) că, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine.