Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat de procurorii Parchetului General, în urmă cu aproximativ o lună, într-un dosar legat de posibile locuri de detenție ale CIA pe teritoriul României, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Adrian Năstase le-ar fi spus procurorilor că nu știe nimic despre existența unor închisori CIA pe teritoriul României.
În urmă cu câțiva ani, în acest dosar au fost audiați foștii președinți Ion Iliescu și Traian Băsescu, dar și Ioan Talpeș, fost consilier prezidențial, fost senator și director al Serviciului de Informații Externe.
Pe 31 mai 2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că România a comis mai multe încălcări ale drepturilor omului ca urmare a complicității sale la programul centrelor de detenție secrete ale CIA.
România a fost reclamată la CEDO de cetățeanul saudit Abd al Rahim al-Nashiri.
Conform deciziei, CEDO a ajuns la concluzia că România a încălcat articolul 3 (interzicerea torturii) al Convenției Europene privind Drepturile Omului, întrucât guvernul român nu a reușit să ancheteze eficient acuzațiile aduse de Al-Nashiri și din cauza complicității guvernului român la acțiunile CIA care au condus la rele tratamente.
CEDO a mai decis că România va trebui să îi achite lui Al-Nashiri daune în valoare de 100.000 de euro.
Instanța europeană i-a recomandat României să desfășoare o investigație completă privind cazul Al-Nashiri cât mai rapid posibil și, dacă este necesar, să pedepsească orice oficiali găsiți vinovați. De asemenea, România ar trebui să obțină garanții din partea SUA că Al-Nashiri nu va primi pedeapsa cu moartea.