Biserică în flăcări, în Baia Mare Un incendiu a fost sesizat la 112 in noaptea de joi spre vineri, in jurul orei 3.30 pe strada Olteniei, din municipiul Baia Mare. Apelantul a spus la telefon ca biserica din spatele magazinelor de pe Moldovei ar fi luat foc.
Legenda fantomei de la Cicârlău care terorizează şoferii. Mărturisiri uluitoare ale localnicilor Maramureşul are locurile sale bântuite. Cea mai cunoscută poveste este cea a fantomei de la Cicârlău, care sperie şoferii care circulă prin zonă chiar şi în ziua de astăzi.
Percheziții de amploare la persoane care falsificau acte de identitate Procurorii Parchetului General și ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție efectuează, vineri, percheziții domiciliare în 16 locații situate pe raza județelor Maramureș, Galați, Satu Mare și Cluj, la persoane acuzate că falsificau acte de identitate, relevă un comunicat remis AGERPRES de Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).
SALVARE SPECTACULOASĂ pe pârtia de schi Jandarmii montani, aflaţi timpul patrulării în zona pârtiei de schi Roata 1, din staţiunea Cavnic, au sesizat pe pârtie o persoană accidentată care acuza dureri la membrul superior stâng.
Gestul disperat al unui bărbat care și-a pierdut locul de muncă. Cere să fie eutanasiat Un bărbat din Borşa, Maramureş, disperat din cauza pierderii locului de muncă şi a sărăciei în care trăieşte familia, a înregistrat o cerere de eutanasiere, la primăria din oraş, informează Vocea Transilvaniei.
ATENŢIE! Bancnote FALSE, în circulaţie Poliţia Maramureş a primit, în data de 9 decembrie, o reclamaţie de la o femeie de 69 de ani din localitatea Corni privitoare la faptul că a fost înşelată cu o sumă oarecare de bani.
Un lac magic, în inima Maramureşului. Turiştii NU îl cunosc mai deloc Când vezi în fotografii ochiul de apă de un albastru intens, te-ai gândi că privești un lac dintr-un spațiu mult mai exotic, poate din jungla mayașă din Mexic unde puțurile care se deschid în inima stâncilor lasă să se vadă o apă de un turcoaz aproape magic.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. PRIMA DEMISIE la vârful PSD Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, şi-a dat demisia, luni, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate la alegerile prezidenţiale 2014.
ELEVĂ de 14 ani, în stare gravă la spital. A rămas fără SPLINĂ după o BĂTAIE la şcoală I-au scos splina după ce a fost bătută de un coleg de clasă! O adolescentă de 14 ani din Baia Mare a ajuns la spital în stare gravă după ce un coleg a lovit-o cu pumnul şi genunchiul în abdomen.
ACCIDENT GROAZNIC în Maramureș. Doi morți, un campion mondial printre victime Un foarte grav accident de circulaţie a avut loc vineri pe DE 58 Baia Mare – Satu Mare, pe raza localităţii Ilba din judeţul Maramureş
CIRCULAŢIE ÎNGREUNATĂ. Zona din România unde utilajele de deszăpezire au ieşit deja pe şosele Primele probleme cauzate de căderile de zăpadă au apărut deja, în judeţul Maramureş, în Pasul Prislop.
Vine zăpada! Unde va ninge în zilele următoare Judeţul Maramureş se va afla în intervalul 23 octombrie, ora 23:00 – 24 octombrie, ora 23:00 sub o avertizare de cod galben de ploi însemnate cantitativ, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului, răcire accentuată.
A pierdut O SUMĂ URIAŞĂ crezând că a câştigat la un concurs la care nu participase Nu puţini sunt cei care cad pradă infractorilor care folosesc diferite metode de înşelăciune. O femeie din Săliştea de Sus a crezut că a câştigat 100.000 lei la un concurs la care nu a nici participat. A pierdut însă 530 de euro şi peste 2000 de lei.
Agent de pază, ÎMPUŞCAT MORTAL de colegul său Neatenţia unui coleg l-a costat viaţa. Vorbim de un agent de pază de la o firmă de transport valori din Baia Mare, care a fost împuşcat de colegul său în stomac.
POLIȚIA a CONFISCAT 100 de TONE de ALCOOL în Maramureș O percheziţie a poliţiştilor de investigare a fraudelor din Maramureş a dus la descoperirea a peste 100 de mii de litri de alcool. Acesta era ţinut în două bazine de mari dimensiuni şi a fost nevoie de ajutorul pompierilor ca unul dintre ele să fie ridicat şi dus la un custode. Ilegal era faptul că alcoolul era depozitat în afara unui antrepozit fiscal autorizat, anunță digi24.ro
INCREDIBIL. LOCALITATE celebră DIN ROMÂNIA CARE NU ARE NICI PRIMAR, NICI VICEPRIMAR O localitate din judeţul Maramureş se poate lăuda ca fiind singura din România care nu are nici primar, dar nici viceprimar. Sunt probleme şi cu secretarul Primăriei, astfel că în acest moment localitatea nu este condusă de nimeni, scrie Adevarul.
Medicii ucraineni se instruiesc în spitalele din România La Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş”, din Baia Mare, se află, în prezent, doi medici şi două asistente din Ucraina, care sunt instruiți de medicii maramureșeni, potrivit Adevărul. Medicii ucraineni se instruiesc în spitalele din România. La Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare se află în acest moment doi medici şi două asistente din Ucraina. Cei patru “fură” secretele meseriei de medic de la medicii maramureşeni. Citeste mai mult: adev.ro/ncnkvz
Rromii din Ponorâta, „vedete” în publicațiile The Telegraph şi Daily Mail ”Cartierul Ponorâta“, cum e numit în folclor satul Ponorâta, aflat la vreo 60 de kilometri de Baia Mare, unde-şi duc viaţa circa 500 de rromi, al căror singur venit este doar ajutorul social de la stat, a ajuns ”vedetă” în publicaţiile britanice Daily Mail şi The Telegraph. În timp ce autorităţile se rezumă doar la dat declaraţii, jurnaliştii de la cele două publicații britanice au mers acolo să vadă cine sunt oamenii, pe care i-au expulzat din Londra, potrivit Adevărul. În pitorescul Maramureş există un sat de vreo 500 de rromi care trăiesc doar din ajutorul social. Autorităţile se rezumă doar la dat declaraţii, asta în timp ce jurnaliştii englezi de la The Telegraph şi Daily Mail au mers acolo să vadă cine sunt oamenii pe care i-au expulzat din Londra. Citeste mai mult: adev.ro/ncgpfh a ajuns vedetă în publicaţiile britanice Daily Mail şi The Telegraph. Citeste mai mult: adev.ro/ncgpfh
Jurnaliştii de la National Geographic contestă desfiinţarea biroului de turism Maramureş Jurnaliştii de la National Geograhic condamnă desfiinţarea unuia dintre cele mai bine văzute birouri de turism din ţară, MaramuresInfoTurism, care a fost decisă de aleşii judeţeni, în cadrul unei şedinţe care a avut loc la finele lunii august.