Lifestyle· 2 min citire

Stră-strănepotul lui Moș Ion Roată este preot. Ce spune despre ilustrul înaintaș:?

Stră-strănepotul lui Moș Ion Roată este preot. Ce spune despre ilustrul înaintaș:?

Stră-strănepotul lui Moș Ion Roată este preot. Ce spune despre ilustrul înaintaș:?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 ian. 2024, 15:01

Un preot ortodox din comuna Sângeorgiu de Mureș, Gigel Roată, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre stră-strănepoții la a șasea generație ai lui Moș Ion Roată, celebrul deputat țăran și personaj central al Unirii Pricipatelor.

Moș Ion Roată a fost unul dintre susținătorii înflăcărați ai Unirii Principatelor Moldova și Valahia, precum și ai reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, iar în povestirea lui Ion Creangă, "Moș Ion Roată și Unirea", s-a transmis generațiilor care au urmat înțelepciunea și dârzenia acestui personaj.

Și cum în viață nimic nu e lăsat la voia întâmplării, preotul Gigel Roată a fost urmărit îndeaproape de personalitatea strămoșului său și chiar dacă a plecat din județul Vrancea spre inima Transilvaniei, cuvântul "unire" pare că l-a însoțit peste tot: prima sa parohie a fost în comuna Unirea din județul Alba, scrie Agerpres.

"Moșul a trăit, a luptat și odihnește în comuna Câmpuri, județul Vrancea, în care ne-am născut și am crescut, eu și soția mea, în care am învățat primele clase și în care astăzi există o casă memorială.

Dumnezeu ne-a rânduit viața, în permanență am simțit mâna Lui în întreaga noastră viață și întreaga noastră activitate. Ca să vă dați seama că nu este nimic întâmplător în viața aceasta, nu este nimic spus hazardului și toate sunt din voia lui Dumnezeu, prima parohie în care am fost numit chiar înainte de a termina Facultatea de Teologie de la Sibiu a fost parohia Unirea I. Deci un stră-strănepot al lui Moș Ion Roată ajunge preot la Unirea, chiar într-un moment în care era nevoie de foarte, foarte multă unitate. Am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu, am terminat în 1993, am urmat cursurile de masterat la aceeași facultate, iar acum sunt în ultimul an la studiile de doctorat la aceeași facultate de la Sibiu", a declarat preotul Gigel Roată.

Preotul și soția sa, Vasilica, care este cadru didactic, pasionată de cultură, istorie și artă, au plecat din zona Vrancei și s-au dedicat activității pastorale și misionare în fiecare loc în care au poposit.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle