Extern· 2 min citire

UE condamnă atacurile cu drone împotriva navelor comerciale din Marea Neagră. ”Cei responsabili trebuie trași la răspundere”

FOTO: Profimedia

FOTO: Profimedia

Publicat13 oct. 2026, 11:58
Actualizat13 oct. 2026, 11:59

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat ferm, marți, atacurile cu drone care au vizat două nave comerciale în apele teritoriale ale Bulgariei, în Marea Neagră, calificându-le drept ”o nouă etapă a escaladării războiului declanșat de Rusia în Ucraina”, informează agențiile de presă AFP și Reuters.

Ursula von der Leyen: ”Cei responsabili trebuie trași la răspundere”

Ursula von der Leyen a condamnat atacurile cu drone asupra navelor comerciale din apropierea coastelor Bulgariei.

”Marea Neagră a devenit un alt front de escaladare a războiului rusesc din Ucraina. Acest lucru este inacceptabil. Condamn cu fermitate atacurile cu drone asupra navelor comerciale din apropierea coastei Bulgariei. Punând viața echipajului în pericol grav și amenințănd securitatea în Marea Neagră. Suntem alături de Bulgaria și le mulțumim salvatorilor pentru răspunsul lor rapid”, a transmis aceasta pe platforma X.

Președinta Comisiei Europene a menționat că ”cei responsabili trebuie trași la răspundere”.

Reacția Ursulei von der Leyen a venit la scurt timp după ce premierul bulgar Rumen Radev a anunțat marți că alte două nave au fost lovite în apropierea litoralului Bulgariei. În urma incidentelor, acesta a declarat că intenționează să o convoace pe ambasadoarea Rusiei, Eleonora Mitrofanova, calificând atacurile drept „inacceptabile”.

Totodată, premierul a precizat că a informat NATO cu privire la acest incident.

Săptămâna trecută, alte două nave comerciale au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. Una dintre ele s-a scufundat, iar cei zece membri ai echipajului, nouă cetățeni sirieni și un egiptean, sunt în continuare dați dispăruți. În schimb, cei 18 marinari aflați la bordul celei de-a doua nave au fost salvați.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern