Fostului președinte american Donald Trump ar putea fi acuzat penal într-un dosar legat de suspiciunea că, prin intermediari, ar fi plătit sume uriașe unui star porno, pentru a-i cumpăra tăcerea. Stormy Daniels a declarat, în 2016, că a avut relații sexuale cu fostul lider, dar apoi nu a mai vorbit despre caz, în timp ce Donald Trump a negat.
Procurorii din Manhattan i-au semnalat lui Trump că s-ar putea confrunta cu acuzații penale legate de presupusul său rol în plățile făcute către starul porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să nu dezvăluie legătura pe care aceasta a avut-o cu el, a transmis New York Times, citând patru surse anonime, conform The Guardian.
Fostului președinte i s-a spus că poate apărea în fața unui mare juriu, săptămâna viitoare, dacă dorește să depună mărturie, ceea ce înseamnă, în general, că punerea sub acuzare este aproape. Un avocat al lui Trump a confirmat pentru Reuters că Trump a fost invitat să depună mărturie.
Dacă Trump va fi acuzat, ar marca prima punere sub acuzare unui fost președinte și ar amplifica problemelor legale pe care le are în timp ce vrea să obțină o nouă nominalizare republicană pentru candidatura la președinție în 2024.
Donald Trump: este o vânătoare de vrăjitoare
Pe platforma socială Truth Social, Trump a numit acțiunea o vânătoare de vrăjitoare politică. „Nu am greșit absolut nimic, nu am avut niciodată o aventură cu Stormy Daniels și nici nu mi-aș fi dorit să am o aventură cu ea. Aceasta este o vânătoare de vrăjitoare politică, care încearcă să-l doboare pe candidatul principal, de departe, în Partidul Republican", a susținut fostul președinte.
Daniels a declarat că a avut relații sexuale cu fostul președinte și a primit 130.000 de dolari înainte de alegerile prezidențiale din 2016 pentru a nu vorbi despre întâlnirea ei cu Trump, care neagă că acest lucru s-a întâmplat, iar în 2018 le-a spus jurnaliștilor că nu știe nimic despre o plată către Daniels.