Anul trecut, undeva în Viena, polițiștii austrieci organizează un raid. Intră în apartamentului unui bărbat, agent cu vechime în serviciile de securitate ale Austriei, suspectat că ar fi vândut secrete de stat regimului de la Kremlin. Din spusele polițiștilor, prima reacție a acuzatului este să își spargă telefonul.
Egisto Ott a condus agenţi sub acoperire în serviciul de securitate internă austriac şi a activat şi în Turcia şi Italia ca ofiţer de informaţii. Acum este suspectat că a vândut secrete de stat Rusiei, precum şi că a furnizat informaţii despre duşmanii din Occident ai Kremlinului. După raid, polițiștii i-au confiscat telefonul, laptopul, mai multe stick-uri USB și o serie de documente.
Cert este că, după anchetă, suspectul a fost închis timp de trei săptămâni, apoi eliberat și suspendat din funcție. Fostul agent a negat public toate acuzațiile. După cazul Ott, agențiile europene de informații și-au restrâns legăturile cu Viena iar, în cele din urmă, agenţia internă de informaţii a Austriei a fost dizolvată.
Cazul Ott nu este însă singurul care ridică semne de întrebare. În audierile desfăşurate cu uşile închise, parlamentarii austrieci au investigat contractele pe care gigantul de petrol şi gaze OMV, deţinut parţial de stat, le-a avut cu Rusia, semn că și acolo există motive de îngrijorare. Momentul cel mai reprezentativ este însă altul.
Ott lucra la un plan pentru a reorganiza serviciile de securitate ca un nou departament în cadrul ministerului de externe. La acea vreme, ministerul era condus de Karin Kneissl, un diplomat adus la guvernare de Partidul Libertăţii. Inclusiv partidul a stabilit legături deosebit de calde cu Kremlinul, trimiţând reprezentanţi într-o călătorie oficială în 2017 în Crimeea.
La nunta lui Kneissl, invitatul de onoare a fost chiar președintele rus, Vladimir Putin. Cei doi au dansat, iar mai apoi ministrul a fost fotografiat făcând o reverență în fața liderului de la Kremlin. Darul de nuntă adus de Putin a fost o pereche de cercei de 50.000 de euro, dar și Corul cazacilor de pe Don, aduşi în Austria cu un avion special.
În ceea ce privește cerceii, ministerul i-a revendicat ca fiind ai statutului, însă Kneissl a insistat să obţină un compromis: cât este în viaţă îi poartă ea în baza unui contract de împrumut, iar apoi moştenitorii îi înapoiază statului.