Extern· 2 min citire

Cel puțin 27 de elevi și un profesor, morți după prăbușirea acoperișului unei școli, în Pakistan. Zeci de copii, prinși sub dărâmături VIDEO

Copil rănit, scos dintre dărâmături, în Pakistan/ Profimedia

Copil rănit, scos dintre dărâmături, în Pakistan/ Profimedia

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 15 oct. 2026, 10:44

Cel puțin 27 de elevi, majoritatea cu vârste sub 13 ani, și un profesor au murit joi, după prăbușirea acoperișului unei școli private din Peshawar, în nordul Pakistanului. Alte 20 de persoane au fost rănite, iar autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește, în condițiile în care există informații că mai mulți copii sunt încă prinși sub dărâmături, relatează Reuters.

Acoperișul s-a prăbușit peste elevii aflați la cursuri

Tragedia s-a produs joi la școala privată Al-Khair Education Center, situată în cartierul Dir Colony din Peshawar, în timp ce elevii se aflau în sălile de clasă.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile locale și citate de Reuters, acoperișul unui etaj superior s-a prăbușit peste cel al primului etaj, care s-a surpat apoi peste copiii aflați în încăperi.

Majoritatea victimelor au fost transportate la Spitalul Lady Reading, unde au fost declarate decedate la sosire. Mohammad Asim, purtătorul de cuvânt al unității medicale, a precizat că alte 20 de persoane au fost rănite.

Inițial, se vorbea despre 18 victime, între care 17 copii și un profesor. Ulterior, informațiile au fost însă revizuite la 28 de morți, cu posibilitatea ca numărul victimelor să mai crească pe parcurs.

Copii, căutați sub dărâmături: operațiune de salvare contracronometru

Echipele de intervenție au continuat operațiunile de salvare și transport al victimelor la spitale. Bilal Faizi, un oficial guvernamental, a declarat că salvatorii lucrau pentru a evacua persoanele afectate de prăbușire.

„Am scos până acum cel puțin 45 de copii de sub dărâmături”, a declarat Iftikhar Khan, responsabilul districtual pentru situații de urgență. Acesta a avertizat că există informații despre alți copii care ar putea fi încă prinși sub ruine, iar autoritățile se tem că numărul victimelor ar putea crește.

Imaginile difuzate de televiziuni au surprins ambulanțe sosind la locul tragediei și salvatori care scoteau elevi răniți din dărâmături.

Operațiunile de salvare este în plină desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească amploarea tragediei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern