Iar românii s-au trezit și au pornit a visa către reîntregirea teritoriului vechii Dacii. În 1599, în noiembrie, Mihai Viteazul intră în Cetatea Alba Iulia. Era un prim pas spre prima Unire a românilor sub același sceptru. Cronicarii au scris elogios despre acest act semnat cu sânge de românii din oastea voievodului. Vitejia, abnegația, demnitatea voievodului Mihai i-au făcut pe românii din Transilvania să spere că după sute de ani de sclavie, își recâștigă libertatea și pornește pe un nou drum al istoriei. Nu avea să fie așa, pentru că viermele trădării a mușcat nemilos. Mihai Viteazul a fost ucis mișelește de cei pe care îi considera aliați. Aveau să treacă încă peste 300 de ani până când românii să nu mai fie despărțiți de granițe nedrepte. Și din nou, când vorbim despre unire, vom pronunța Alba Iulia. Dar până atunci, în amintirea faptelor Viteazului, a zilelor de glorie și a speranței că se poate, românii au luptat pentru dreptate și libertate.
Iar printre cei mai deciși să le obțină au fost oamenii din Țara Moților, oameni obișnuiți cu asprimea vremii și a vremurilor, dar niciodată împăcați cu asuprirea. Exemplele sunt numeroase. Și pe cât de numeroase și foarte dureroase. Sunt exemple de eroism, de românism, de voință politică și de demnitate istorică cum rar s-au văzut în istoria lumii.
La Alba Iulia au fost executați doi dintre liderii răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan. Acolo, în fața a mii de români aduși cu forța, Horea și Cloșca au fost trași pe roată de către reprezentanții Imperiului Habsburgic, condus la acel moment de Maria Tereza a Austriei. Prinderea liderilor răscoalei a fost făcută tot în urma unor trădări... Nimic însă nu a înfrânt definitiv voința românilor de a fi liberi și uniți.
Dintre urmașii lui Horea, Avram Iancu, născut în Apuseni, a dus mai departe lupta pentru dreptate.
„Cereți vârtos să se șteargă iobăgia, pentru că, lucrând pe nimica de vreo zece sute de ani în brazdele domnilor, ați plătit și de o sută de ori pământul care vă dădea hrana vieții de pe o zi pe alta, cu atât mai mult că l-ați plătit degeaba, pentru că acela a fost al vostru și pentru el s-a vărsat sângele strămoșilor voștri...”, le spunea Crăișorul munților dragilor săi moți!
Lupta lui Iancu împotriva ungurilor, de partea austriecilor, nu a rămas fără urmări! Marile capitale ale Europei priveau cu admirație spre lupta românilor. Numai că, până la urmă, austriecii l-au trădat pe Iancu, iar drepturile pentru care a luptat împreună cu moții săi nu au mai fost acordate. Avram Iancu l-a înfruntat direct pe Împărat, refuzând decorațiile imperiale și beneficiile personale.
Au rămas în urma sa aceleași dorințe de mai bine pentru românii săi și semnalul că lupta trebuie continuată. Victoria nu era departe.
După primul război mondial, românii aveau să își împlinească visul. La 1 Decembrie 1918, unde în altă parte, dacă nu la Alba Iulia, Rezoluția Marii Adunări Naționale consfințea Unirea cea Mare, moment de răscruce în istoria României. Era un act care făcea dreptate milioanelor de români care își sacrificaseră viața de-a lungul vremurilor pentru a-și câștiga un loc între marile popoare ale Europei. Era și o răsplată a sacrificiului uriaș făcut de moți de-a lungul veacurilor. Patru ani mai târziu Regele Ferdinand Întregitorul și Regina Maria erau încoronați la Alba Iulia, un gest uriaș care onora cu dragoste și recunoștință regală orașul și regiunea moților.
Privim în urmă cu mândrie la istoria unor locuri fabuloase din România noastră, dar privim cu speranță spre viitor. Vorbim, Cu drag, despre Alba!
